Premierul ucrainean Denîs Şmîhal discută despre securitatea energetică cu omologul din Slovacia Robert Fico

Premierul ucrainean Denîs Şmîhal a început luni discuţii cu premierul slovac Robert Fico, despre care a spus că se vor concentra pe cooperarea în domeniul infrastructurii, securitatea energetică şi sprijinul pentru planul de pace al Kievului, în condiţiile în care relaţiile dintre cele două capitale au cunoscut unele tensiuni.

Nu a fost imediat clar unde vor avea loc discuţiile între cei doi premieri, notează Reuters, însă potrivit unui comunicat al guvernului de la Bratislava, este vorba de o şedinţă de guvern comună care are loc într-un hotel de lângă oraşul ucrainean Ujhorod. 

„(Ne) vom concentra pe discutarea foii de parcurs… Aceasta include cooperarea în proiecte de infrastructură, economie şi securitate energetică. O parte semnificativă a importurilor de electricitate ale Ucrainei provine din Slovacia, care nu a refuzat niciodată să ajute”, a declarat Denis Şmîhal pe Telegram.

Premierul Robert Fico este, pe de altă parte, alături de premierul Ungariei Viktor Orban, unul dintre puţinii critici din UE ai ajutorului militar occidental pentru Ucraina. Fico, care a făcut un mare spectacol din oprirea ajutorului militar pentru Ucraina, sponsorizat de guvernul precedent, a permis în acelaşi timp continuarea livrărilor comerciale. El şi-a reiterat însă opinia că nu există o soluţie militară la războiul ruso-ucrainean.

„Vă dorim cea mai rapidă pace posibilă şi o spunem serios”, a declarat Fico. „Pacea trebuie să fie durabilă, trebuie să aveţi garanţii de securitate. Mai presus de toate, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei trebuie să fie respectate. Noi înţelegem toate acestea”, a declarat premierul slovac.

Slovacia, stat membru NATO şi UE, care are graniţă comună cu Ucraina, se opune aderării Kievului la NATO, dar are un interes puternic în menţinerea tranzitului de petrol şi gaze din Rusia către Vest prin Ucraina. Cumpărătorul de gaze de stat slovac SPP a declarat luna aceasta că va continua negocierile pentru a obţine o prelungire a tranzitului de gaze prin Ucraina după ce contractul de tranzit al Kievului cu furnizorul rus Gazprom expiră la sfârşitul anului.

Ucraina a declarat în repetate rânduri că nu doreşte să reînnoiască acordul de tranzit, însă câteva ţări din Europa Centrală se bazează încă pe gazul rusesc livrat prin conductele care traversează ţara.

Tensiunile dintre cele două ţări au apărut anul acesta când Kievul a impus sancţiuni companiei petroliere ruse Lukoil, care furniza petrol rafinăriilor slovace. Problema a fost rezolvată ulterior, iar tranzitul de petrol a fost restabilit.

Şedinţa de luni este a doua reuniune comună a guvernelor slovac şi ucrainean. Şefii de guvern vor discuta foaia de parcurs – planul de activităţi comune între Ucraina şi Republica Slovacă, pe care Robert Fico şi Denîs Şmîhaľ l-au semnat la prima reuniune comună a guvernelor lor în luna aprilie a acestui an, la Michalovci. Foaia de parcurs include cooperarea în domeniul securităţii energetice, al proiectelor de infrastructură şi al economiei. Aceasta se referă, de asemenea, la sprijinirea planului de pace al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a fost prezentat în cadrul primului summit mondial pentru pace. Membrii guvernului slovac vor discuta despre sprijinul pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, precum şi despre cooperarea în domeniul industriei de apărare, deminarea teritoriilor ucrainene, sprijinul umanitar şi reconstrucţia Ucrainei, arată comunicatul guvernului slovac.

 

 

45% dintre români au consumat în ultimul an, frecvent, vitamine şi suplimente alimentare; 49% au consumat ocazional(studiu)

14 candidați admiși în cursa pentru Palatul Cotroceni. Mai au un singur hop pentru a deveni candidați definitivi