Şase persoane rănite într-un accident în Bucureşti: O maşină şi o autoutilitară s-au ciocnit

Şase persoane au fost rănite, luni, într-un accident rutier produs în Bucureşti, în care au fost implicate o maşină şi o autoutilitară.

”Astăzi, în jurul orei 13.35, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulaţie la intersecţia str. Drumul Binelui cu str. Dealul Frumos, în care au fost implicate două autovehicule (o autoutilitară şi un autoturism). În urma accidentului de circulaţie, a rezultat rănirea a şase persoane din autoturism, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis, luni, Brigada Rutieră a Capitalei.

Sursa citată a precizat că şoferii au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind 0.

Poliţiştii Brigăzii Rutiere efectuează în continuare cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Accident grav în Capitală: Șase persoane au ajuns la spital după impactul dintre o mașină și o autoutilitară

Fenomen ciudat în Italia: Tinerii intră într-o sectă, cerșesc și flămânzesc. Li se promite mântuirea