Un bărbat a fost arestat în apropierea mitingului lui Trump din California şi acuzat de posesie de arme

Un bărbat arestat sâmbătă la un punct de control de securitate din apropierea mitingului din California al candidatului republican la preşedinţie Donald Trump a fost acuzat de posesie de arme, după ce asupra sa au fost găsite două arme şi un încărcător de mare capacitate, au anunţat duminică autorităţile, informează Reuters.

Bărbatul în vârstă de 49 de ani, rezident în Las Vegas, a fost oprit sâmbătă într-un SUV negru de către adjuncţi ai biroului şerifului din comitatul Riverside şi a fost reţinut fără incidente, potrivit biroului

„Incidentul nu a afectat siguranţa fostului preşedinte Trump sau a participanţilor la eveniment”, a declarat biroul şerifului într-un comunicat de presă.

Trump a scăpat cu mult noroc unei tentative de asasinat în iulie, când glonţul tras de un tânăr înarmat doar i-a zgâriat urechea în timpul unui miting de campanie în Butler, Pennsylvania. În septembrie, un alt bărbat a fost acuzat că a încercat să-l asasineze pe Trump după ce agenţii Secret Service l-au descoperit ascunzându-se cu o puşcă lângă terenul de golf din Palm Beach al lui Trump. Suspectul a pledat nevinovat.

Mitingul lui Trump de sâmbătă a avut loc în Coachella Valley, o zonă cunoscută pentru festivalul său anual de muzică şi artă.

Biroul şerifului a declarat că bărbatul arestat, identificat drept Vem Miller, a fost acuzat de deţinere a unei arme de foc încărcate şi de deţinere a unui încărcător de mare capacitate. Mai multe detalii cu privire la acuzaţii nu au fost disponibile.

Înregistrările închisorii arată că Miller a fost eliberat sâmbătă pe o cauţiune de 5.000 de dolari. 

Alianța pe care Rusia o are cu un regim comunist îi dă fiori lui Zelenski: ‘Devine din ce în ce mai puternică’

Gardienii Revoluției ar putea deveni organizație teroristă – Cererea făcută de Suedia