Un şofer a murit de infarct, la volan, la 20 m de o trecere de pietoni: S-a oprit cu maşina într-un autoturism parcat

Incidentul a avut loc luni, în jurul orei 12, când mulţi copii ieşeau de la şcoli iar centrul oraşului Chişineu-Criş era foarte aglomerat.

Primarul Flaviu Chereji a declarat, pentru AGERPRES, că maşina necontrolată s-a oprit într-un autoturism parcat la doar 20 de metri de o trecere de pietoni aglomerată.

„Norocul a fost că maşina nu a ajuns până la trecerea de pietoni, pentru că atunci puteau fi mai multe victime. Din câte se pare, şoferul a suferit un infarct miocardic”, a spus primarul.

Serviciul de Ambulanţă Judeţean a trimis un echipaj medical imediat după incident, care a găsit victima inconştientă. Ulterior, echipajul a transmis că bărbatul de 68 de ani suferise un stop cardiorespirator iar manevrele de resuscitare nu au avut efect, fiind declarat decesul.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean, în acest caz a fost întocmit, conform procedurilor, un dosar pentru ucidere din culpă.

VIDEO Accident grav – Un autobuz a intrat într-un copac, mai multe persoane au ajuns la spital

Alertă maximă în Europa: boala limbii albastre se răspândește tot mai rapid / Nu există vaccin pentru această variantă