‘Exilat’ în București – Primul campion paralimpic din istoria României candidează din partea UDMR

UDMR arată că, prin această candidatură, Eduard Novak aduce în prim-plan o voce puternică pentru sport, egalitate de şanse şi integrare socială. Fostul ministru îşi propune să reprezinte interesele tuturor cetăţenilor, cu accent pe sprijinirea sportului de masă, a sportului de performanţă şi pe susţinerea persoanelor cu dizabilităţi, promovând un mesaj de unitate şi diversitate.

„După mai bine de trei ani în care am lucrat cu devotament în slujba sportului românesc, cred că este momentul să extind acest angajament şi la nivel politic, reprezentând nu doar comunitatea maghiară, ci pe toţi cetăţenii, indiferent de etnie sau apartenenţă politică. România este pe primul loc şi nu trebuie să lase pe nimeni în urmă.”, a declarat Eduard Novak.

Eduard Novak este o figură emblematică în sportul românesc, fiind primul campion paralimpic al României şi fost ministru al sportului. A câştigat multiple medalii la nivel internaţional şi a jucat un rol esenţial în reformarea sportului din România. Ete cunoscut pentru activitatea de promovare a egalităţii de şanse şi a sportului pentru toţi.

„Cu o carieră sportivă impresionantă, care include numeroase medalii la nivel internaţional, printre care şi aurul paralimpic câştigat la Londra în 2012, Eduard Novak a demonstrat de-a lungul anilor că performanţa şi determinarea pot schimba destine. În calitate de ministru al sportului, a elaborat Strategia Naţională pentru Sport, Legea Novak (40% sportivi români pe teren), a susţinut reforme importante şi a militat pentru creşterea investiţiilor în infrastructura sportivă, educaţia prin sport şi dezvoltarea tinerelor talente”, precizează UDMR în comunicat.

Lista UDMR are puține șanse să treacă de 5% în București, în voturile obținute în Capitală pot conta în etapa de redistribuire.

UPDATE – Nicuşor Dan anunţă că a emis o dispoziţie pentru desfinţarea construcţiei din zona Unirii / Un buldozer a încercat să dărâme gardul, două persoane fiind rănite / Precizările Poliţiei / Dosar penal / Prefectul atacă decizia – FOTO / VIDEO

Netanyahu avertizează: Israelul va continua să lovească fără milă Hezbollah, inclusiv la Beirut