Midiile din Marea Neagră au invadat lacurile din Elveția: Pescuitul și fauna sunt puse în pericol

Midiile care au invadat lacurile elvețiene provin dintr-o specie invazivă, care se răspândește rapid. Midiile sunt originare din Marea Neagră și afectează ecosistemele elvețiene, potrivit Reuters. Acestea distrug plasele pescarilor, înfundă conductele subacvatice și consumă cantități uriașe de plante microscopice, punând în pericol alte specii acvatice.

Midiile au fost detectate pentru prima dată în Elveția, în râul Rin, lângă Basel, în 2014. De atunci s-au răspândit și au colonizat cel puțin șase lacuri elvețiene, inclusiv lacul Geneva. Nu se știe cum au ajuns în apele elvețiene, dar cercetătorii cred că acestea pot fi transportate accidental cu ajutorul bărcilor și echipamentelor. De aceea, unele autoritățile locale se gândsc să introducă reguli privind curățarea și transportul pe uscat în cazul bărcilor.

Populația de midii ar putea să crească de 20 de ori în Elveția în următoarele două decenii, potrivit unui studiu din 2023 al institutului de cercetare acvatică Eawag și al universităților elvețiene.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Erdogan: Imaginea ONU este rușinoasă. Nu este capabilă să își protejeze proprii oameni. Tancurile israeliene intră în bazele lor și îi rănesc pe unii din ei

Zelenski avertizează: Rusia pregătește ofensive majore pentru toamnă și iarnă, cu sprijinul real al Coreei de Nord