Robert Negoiță intervine în scandalul primarilor privind Planșeul Unirii și acuză Primăria Capitalei că ‘urmărește să blocheze tot’

Robert Negoiță a susținut și că „expertiza e că e risc de colaps”, dar că nu are detalii pentru că nu e specialist.

„Tot ce înseamnă urbanism avizează viceprimarul”, a precizat Negoiță, întrebat de ce nu a semnat el autorizația pentru începerea în regim de urgență a șantierului la planșeul Unirii.

Primarul Sectorului 3 a mai spus că s-a interesat și „orice nu e monument istoric, zonă protejată, e autorizată de primarul de sector, nu de primarul general”.

„Din ce am înțeles, în Cartea Funciară e Ministerul Mediului. Nu mă întrebați, că nu sunt expert”, a adăugat Negoiță.

Primarul a mai afirmat că e risc de colaps la planșeul Unirii. Întrebat în ce proporție, Negoiță a replicat: „Nu știu să vă zic”. El a acuzat Primăria Capitalei că „urmărește să blocheze tot, trebuie să aibă și ei ceva activitate”.

„Nouă ne-au scos palmierii, au lăsat în loc niște gropi. Dacă puneau nuci, corcoduși, două păpădii dacă puneau, dar au lăsat gol. Asta face primarul general, doar să demoleze, să strice, nu știe să facă nimic”, a acuzat Robert Negoiță.

Acesta a mai susținut că atunci când faci parte dintr-un ONG poți să spui ce să nu se facă, dar „când ești într-o funcție publică ar trebui să arăți și cum se face”.

Hunedoara: Căutarea celor trei copii care au plecat de acasă continuă/ Este folosit şi un câine de urmă – FOTO, VIDEO

Deputat PNL, fost prefect, s-a ales cu dosar penal după ce a lovit intenționat mașina fostei sale soții. Liberalul: Ea m-a lovit pe mine, nu eu pe ea