Hemoragie în PNL: Încă un parlamentar s-a mutat în partidul pro-Geoană

Cazul senatorului din Arad nu este singular.

Senatorul Liviu Brătescu, din Iași, și-a dat și el demisia din PNL în septembrie și s-a înscris în partidul România în Acțiune, partid care a strâns semnături pentru candidatura lui Geoană la alegerile prezidențiale.

Deputatul de Alba, Alin Ignat, a demisionat din partid la finalul lunii august și a ales să se înscrie tot în partidul pro-Geoană.

Contactat de Agerpres, parlamentarul Ioan Cristina a declarat că a plecat din PNL pentru că în ultimii ani s-a simţit marginalizat.

Întrebat dacă plecarea are legătură şi cu faptul că a fost lăsat deoparte la alcătuirea listelor de candidaţi la Parlament, Cristina a răspuns că „asta a fost cireaşa de pe tort”. „Eu sunt marginalizat de zece ani de zile în PNL Arad. În 2016 şi 2020 nu s-a reuşit înlăturarea mea datorită conducerii naţionale, care a fost una liberală. Dar am plecat din ‘PDL’ şi abia aştept să mă întorc cu drag în PNL. În ianuarie, adevăraţii liberali îşi vor lua partidul înapoi”, a adăugat Cristina.

El a explicat şi că, din punctul său de vedere, la Arad PNL „a fost mereu PDL”, pentru că este condus de foşti lideri PDL, iar „adevăraţii liberali” au fost marginalizaţi sau îndepărtaţi.

Ioan Cristina are la activ trei mandate succesive, începând din 2012, de senator ales din partea PNL Arad.

UPDATE Adrian Streinu-Cercel şi Mihai Ghigiu deschid listele PSD București la alegerile parlamentare

Accident cu o autospecială a Poliției, care transporta doi reținuți: A fost spulberată de o altă mașină