Eduard Novak (UDMR) şi-a depus candidatura pentru Camera Deputaţilor: Persoanele cu dizabilităţi şi sportul – priorităţi

 Fostul ministru al sportului Eduard Novak şi-a depus, marţi, candidatura pentru Camera Deputaţilor din partea Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), în Circumscripţia electorală nr. 42, Bucureşti, subliniind că persoanele cu dizabilităţi şi sportul vor fi cele două mari priorităţi ale sale.

„Candidez deoarece România cheltuie cel mai mult din bugetul de stat pe cap de sportiv din Europa, ineficient (…). Persoanele cu dizabilităţi şi sportul vor fi cele două mari capitole pe care vreau să le duc în Parlament şi o să militez patru ani pentru acest lucru (…). Noi avem această datorie, să găsim nişte soluţii. O să militez pentru a deschide Bucureştiul sportului, o să militez ca în fiecare sector să fie bază sportivă necesară pentru practicarea sporturilor olimpice, să fie în fiecare sector bazin de înot, pistă de atletism, să fie sală de tenis de masă, să fie acele baze de sportive de care avem nevoie”, a declarat Novak la Biroul Electoral Municipal.

El a adăugat că a ales să fie deputat de Bucureşti, deoarece vrea să fie ales de către cetăţeni, „nu prin înţelegeri politice”.

„Îmi doresc ca lucrurile să se schimbe, îmi doresc să fiu un deputat care este, în primul rând, deputatul Bucureştiului, să fiu un deputat al cetăţenilor. De ce am ales să fiu deputat de Bucureşti? Am ales deoarece vreau să fiu ales de către cetăţeni, nu prin înţelegeri politice. Vreau să fiu, dacă merit această poziţie, vreau să fiu ales de cetăţeni. Am nevoie de voturi ca să pot să îi reprezint. Vreau să fiu vocea sportului, vreau să fiu vocea persoanelor cu dizabilităţi, care ştiu foarte bine ce probleme au. Şi nu degeaba România are doar şase reprezentanţi la jocurile paralitice în fiecare ciclu olimpic (…). Ei nu au posibilitatea să se deplaseze efectiv la antrenament şi acestea sunt problemele adevărate. De fapt, acele 800.000 de persoane cu dizabilităţi din toată ţara, din păcate, sunt captive în apartamente, ei nu pot să se deplaseze efectiv, ei nu pot să trăiască o viaţă normală între noi”, a subliniat Eduard Novak. AGERPRES/(A – autor: Sorinel Peneş, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Romaşcanu: Victor Ponta este un fost premier al României de succes

Tudose acuză PNL că a pus în PNRR plafonul la microîntreprinderi, despre care acum spune că este o linie roşie: Efectiv bat câmpii. Noi ar trebui să respectăm ce s-a angajat ţara, prin semnăturile deştepţilor de la liberali