Ambasada Franţei: Cluj, Galaţi şi Sectorul 6 – câştigătorii celei de-a VI-a ediţii a concursului ”Oraşe Durabile”

Judeţul Cluj, oraşul Galaţi şi Sectorul 6 al Capitalei sunt câştigătorii celei de-a VI-a ediţii a concursului „Oraşe Durabile”, organizat de Ambasada Franţei în România, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Franceză din România (CCIFER), Institutul Francez şi Business France.

Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, câştigătorii ediţiei 2024 au fost anunţaţi luni, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în prezenţa ambasadorului Franţei în România, Nicolas Warnery, a membrilor juriului prezidat de Alexandru Aldea, preşedintele Senatului Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, precum şi a numeroşi parteneri din sectorul public şi privat.
 


Judeţul Cluj a fost premiat pentru proiectul realizat în colaborare cu Gherla privind regenerarea urbană a Cartierului Nou din oraş. Acest proiect pune accentul pe dezvoltarea unor poli urbani de echilibru în zona metropolitană Cluj, vizând promovarea unei abordări integrate şi durabile a dezvoltării urbane.

Un al doilea premiu a fost acordat oraşului Galaţi pentru proiectul de revitalizare a Cartierului Micro 16. Acest proiect s-a remarcat prin implicarea activă a locuitorilor în transformarea cartierului, având drept scop îmbunătăţirea calităţii vieţii, respectând în acelaşi timp principiile dezvoltării durabile.

Sectorul 6 din Bucureşti a fost recompensat pentru ambiţiosul său proiect de transformare a Cartierului Drumul Taberei într-un eco-cartier. Proiectul se concentrează pe renovarea durabilă a imobilelor, promovarea mobilităţii verzi şi reabilitarea spaţiului public, precizează comunicatul.

„Aş dori să felicit toate comunităţile care au depus proiecte în cadrul acestui concurs, pentru abordarea şi angajamentul lor. Toate proiectele pe care le-am văzut sunt relevante în contextul problemelor actuale şi demonstrează capacitatea de iniţiativă şi rolul motor al autorităţilor locale, în România, ca în restul Europei, pe aceste subiecte”, a declarat ambasadorul Franţei, Nicolas Warnery, conform sursei citate.

Administraţiile câştigătoare vor beneficia de un sprijin tehnic finanţat de Ministerul francez al Tranziţiei Ecologice, în parteneriat cu Centrul de expertiză în domeniul riscurilor, mediului, mobilităţii şi amenajării (CEREMA). Acest sprijin va permite integrarea metodologiei EcoQuartier în implementarea proiectelor lor.

Abordarea EcoQuartier, susţinută de Ministerul francez al Tranziţiei Ecologice, promovează noi moduri de proiectare, construire şi gestionare durabilă a oraşului. Un EcoQuartier este un proiect de dezvoltare care integrează problemele şi principiile oraşului şi comunităţilor durabile.

Lansat în 2017, concursul „Oraşe Durabile” îşi propune să promoveze iniţiativele locale din România în domeniul dezvoltării durabile. Demersul face parte integrantă din cooperarea franco-română, având ca obiectiv sprijinirea autorităţilor locale în tranziţia ecologică, favorizând, de asemenea, schimbul de bune practici între Franţa şi România. AGERPRES/(AS – autor: Andreea Rotaru, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Sursa foto: CCIFR / Facebook.com 

Sursa: www.agerpres.ro

Casa Albă: Rusia încearcă să submineze votul din Republica Moldova

Fotbal: Spania s-a calificat în sferturile Ligii Naţiunilor; Kosovo, victorie clară cu Cipru