Brăila: Percheziţii într-un dosar de trafic de persoane, proxenetism, acces ilegal la un sistem informatic şi influenţarea declaraţiilor

Poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Brăila, efectuează, miercuri, trei percheziţii domiciliare în municipiul reşedinţă, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism, acces ilegal la un sistem informatic şi influenţarea declaraţiilor.

„Cercetările efectuate au relevat că, în perioada octombrie 2023 – octombrie 2024, o persoană de 34 de ani, profitând de starea de vădită de vulnerabilitate a unei alte persoane de 27 de ani (cu multiple tentative de suicid, diagnosticată cu afecţiuni psihice, exploatată sexual şi într-o perioadă anterioară, consumatoare de droguri), ar fi recrutat-o, adăpostit-o şi transportat-o în mai multe judeţe, printre care Brăila, Galaţi, Buzău, Vrancea, Bacău, Tulcea, Constanţa şi Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti, în scopul exploatării prin practicarea prostituţiei. Persoana cercetată şi-ar fi însuşit aproape în integralitate foloasele materiale obţinute de victimă”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Brăila.

De asemenea, în luna mai, aceeaşi persoană ar fi accesat, în mod ilegal, telefonul mobil aparţinând unei rude a victimei şi ar fi transferat în telefonul său mai multe date, conversaţii, fişiere audio şi numere de telefon ale unor persoane implicate în extragerea victimei din mediul de exploatare.

„Ulterior, folosind informaţiile astfel obţinute, ar fi încercat printr-un comportament intimidant să determine un martor să dea declaraţii mincinoase în favoarea sa. Audierile se vor desfăşura la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila”, se mai arată în comunicatul IPJ Brăila.

Acţiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Brăila. AGERPRES/(AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa: www.agerpres.ro

Pecheziţii DNA la Spitalul Municipal din Rădăuţi (surse)

Ministerul Agriculturii va găzdui, în weekend, un târg dedicat promovării consumului de carne de pasăre de producţie autohtonă