Tânăr din Capitală, acuzat că aducea droguri din SUA prin firme de curierat

Un tânăr de 22 de ani din Capitală este acuzat de DIICOT că a adus droguri din SUA, prin intermediul unor servicii de curierat, pe care le-a distribuit consumatorilor din Bucureşti.

Procurorii susţin că la începutul lunii octombrie 2024 un tânăr în vârstă de 22 ani a procurat şi a introdus în România, din SUA, prin intermediul unor servicii de curierat, cantitatea de peste 2,3 kilograme canabis (drog de risc), destinată comercializării.

De asemenea, DIICOT a întocmit dosare penale pe numele altor doi tineri, unul cu vârsta de 18 ani, care se ocupau cu traficul de droguri.

Astfel, în perioada iunie – septembrie 2024, un suspect în vârstă de 18 ani a deţinut şi vândut, în mod repetat, diferite cantităţi de canabis (drog de risc), cu sume cuprinse între 200 şi 500 lei.

De asemenea, un tânăr de 24 de ani a procurat, deţinut şi comercializat cantităţi de canabis către consumatori din municipiul Bucureşti. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Prezidenţiale2024/ Simion (AUR): Dacă Marcel Ciolacu pierde funcţia de preşedinte al ţării, o să piardă şi şefia PSD

UPDATE – Marcel Ciolacu: Am stabilit, azi, în Comitetul Naţional Tripartit că, de la 1 ianuarie 2025, salariul minim va fi 4.050 de lei / S-a agreat şi necesitatea reducerii taxării forţei de muncă pentru veniturile mici şi medii