Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor, despre jalonul privind plafonul pentru IMM-uri: Este o decizie pe care trebuie să şi-o asume toţi politicienii, inclusiv USR

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat miercuri, despre jalonul privind plafonul pentru IMM-uri că urmează să se ia o decizie politică şi este o decizie pe care trebuie să şi-o asume toţi politicienii, inclusiv cei de la USR. Ministrul a menţionat că avem la dispoziţie 6 luni să se ia o decizie privind microîntreprinderile.

”Nu vom pierde niciun ban, nu vom încasa în acelaşi timp toţi banii. O să avem o plată parţială. Sunt 6 de jaloane care vor rămâne în discuţie, din 74, 68 au fost îndeplinite, considerate îndeplinite de către Comisie. Din 37 de reforme prinse în cererea de plată nr 3, 34 sunt considerate îndeplinite, 3 sunt încă neîndeplinite, considerate de către comisie”, a spus în emisiunea România Politică de la Prima News ministrul Investiţiilor, Adrian Câciu.

El a precizat că va rămâne să se ia o decizie politică, inclusiv cu USR, cu privire la jalonul privind microântreprinderile.

”Este o decizie pe care trebuie să şi-o asume toţi politicienii”. a subliniat ministrul. El a mai arătat că avem la dispoziţie 6 luni să luăm o decizie în privinţa microîntreprinderilor. 

Despre faptul că decizia ar putea fi luată după alegeri, Câciu a spus: ”Să ştiţi că tot noi le luăm, lumea asta politică este destul de mică, suntem câteva partide”, a completat Câciu. 

”Am văzut şi eu aseară domnul Ciucă, cu postări pe Facebook. Cu siguranţă se vor întâlni liderii politici”, a mai spus ministrul, precizând că decizia trebuie să se ia de toată clasa politică şi cu mediul economic, dar şi cu o analiză de impact. 

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă ,spune că nu va mai participa la nicio şedinţă a coaliţiei, el arătând că staful tehnic de la PNL va discuta orice subiect legat de cererea de plată numărul 3. Despre scăderea pragurilor la IMM-uri, Nicolae Ciucă a spus că este vorba de ”pierderea 1% din banii alocaţii jalonului respectiv şi trebuie să vedem care sunt efectele”, pentru că putem să ne permitem să pierdem o parte din bani sau putem să pierdem foarte mulţi bani, ajungând să se dizolve foarte multe întreprinderi mici şi mijlocii care în momentul de faţă au o cifră de afaceri de peste 150 de miliarde de lei.

 

Tenis: Paula Badosa, în sferturi la Ningbo (WTA)

‘Războiul’ de la Unirii, aproape de final – Daniel Bănuță, reacție la ‘deschiderea către dialog anunțată’ de Nicușor Dan