VIDEO Nicușor Dan are ‘probleme logistice’: Referendumul local poate fi victima unor lacune legislative

Întrebat de ce a propus referendumul în ziua primului tur al alegerilor prezidențiale, Nicușor Dan a răspuns: „Din motive logistice. Adică, deja românii au ieșit anul acesta o dată din casă și vor mai ieși de trei ori. Să-i mai scoatem încă o dată? Și înseamnă și cheltuieli pentru săli, cabine, tușiere, oameni și comisii.”

„Există o lege care permite suprapunerea alegerilor naționale cu un referendum național (Legea 3/2000, n.r.). Totuși, nu avem o lege care să permită suprapunerea unui rând de alegeri naționale, oricare ar fi ele, cu un referendum local. Asta nu înseamnă că nu poate fi organizat”, susține primarul capitalei.

El a menționat și alte chestiuni de natură legală și logistică pe care propunerea sa de referendum trebuie să le rezolve. Printre acestea se numără componența comisiei și ora de închidere a urnelor, care diferă.

„O să discutăm inclusiv cu Guvernul, să vedem dacă nu putem face astfel încât să avem aceeași comisie și ca legile care au fost deja date pentru un referendum național să existe o modificare similară și pentru un referendum local cu alegeri naționale”, a afirmat Dan.

De menționat că nu există o lege care să interzică organizarea unul referendum local la aceeași dată cu alegerile parlamentare, ci doar o interpretare dată de AEP în acest sens a unei lacune legislative, în 2020.

Nicușor Dan a explicat și de ce nu a inițiat acest demers în primul său mandat de primar general.

„Da, primul mandat a fost un mandat de heirup. În sensul că mai bine de un an am plătit datorii, adică am eșalonat; aceasta a fost principala preocupare. Ne-am ocupat de lucrări curente și de eșalonarea datoriilor astfel încât să devenim credibili financiar.

În paralel, au fost toate disputele pe zona de urbanism, după care am intrat în criză de timp cu fondurile europene pe care urma să le pierdem dacă nu le cheltuiam până la sfârșitul anului 2023… și nu a fost niciodată un răgaz suficient pentru o campanie electorală care să ducă la referendum.”

Nicușor Dan a mai spus că, din punct de vedere politic, și-a asigurat susținerea pentru referendum la nivelul Consiliului General, despre care spune că „există acolo o majoritate care a funcționat, mai puțin în perioada alegerilor locale, între USR, PNL și PMP. Fiecare dintre aceste partide mi-a confirmat că susține referendumul.”

Cele două întrebări la care Nicușor Dan îi va invita pe bucureșteni să se pronunțe prin „DA” sau „NU” sunt următoarele:

1. Sunteți de acord ca repartizarea impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni între Primăria Municipiului București și Primăriile de Sector să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București?

2. Sunteți de acord ca Primarul General al Municipiului București să emită autorizațiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului?

Referendumul ar fi unul consultativ, fără efecte juridice.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Canotaj: Echipajul feminin de 8+1 al României şi antrenorul Anrtonio Colamonici, finalişti la World Rowing Awards 2024

Răsturnare de situație: Copiii milionarului Adrian Marțian, dați dispăruți, s-ar afla la tatăl lor