Fotbal: UEFA va efectua pe 13 decembrie tragerea la sorţi a grupelor preliminare ale CM 2026

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) va efectua pe 13 decembrie, la Zurich, tragerea la sorţi a grupelor preliminare pentru Cupa Mondială din 2026, prima ediţie cu 48 de selecţionate, dintre care 16 europene, scrie EFE.

Faza de calificare din Europa va debuta în martie 2025 şi se va finaliza în martie 2026, în urma căreia 12 echipe vor obţine calificarea directă, iar alte patru, în urma unor baraje, a confirmat UEFA.

Echipele europene vor fi repartizate prin tragere la sorţi în 12 grupe de câte patru şi cinci echipe, care vor juca meciuri tur-retur. Grupele de cinci echipe programează meciurile începând din martie 2025, iar de patru echipe din septembrie 2025, iar toate meciurile se vor încheia până în noiembrie 2025.

Cele 12 câştigătoare ale grupelor obţin biletele la turneul final din SUA, Canada şi Mexic, în timp ce echipele de pe locul secund vor disputa un play-off alături de cele mai bine clasate patru echipe din Liga Naţiunilor 2024/2025 şi care nu ocupă unul din primele două locuri în grupă.

Aceste 16 echipe vor participa la o tragere la sorţi pentru a forma patru tururi de calificare cu câte 4 echipe fiecare, care includ meciuri semifinale şi finale în fereastra internaţională a lunii martie 2026, între 26 şi 31 ale lunii respective. Câştigătoarele celor patru finale obţin ultimele bilete la CM 2026.

Cupa Mondială din 2026 va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie în 16 locuri oraşe: 11 din Statele Unite (Atlanta, Boston, Dallas, Houston, Kansas City, Los Angeles, Miami, New York, Philadelphia, San Francisco şi Seattle), 3 din Mexic (Guadalajara, Ciudad de Mexico şi Monterrey) şi 2 din Canada (Toronto şi Vancouver).

Finala CM 2026 se va disputa la New York. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)

Sursa: www.agerpres.ro

Tenis: Serena Williams, operată de un chist cât un grapefruit la gât

Ciolacu, despre referendumul din Bucureşti: Consilierii generali ai PSD vor vota pentru acest exerciţiu democratic/ Ar fi putut întreba mai simplu: desfiinţăm primăriile de sector sau nu le desfiinţăm?