Florin Roman îl atacă pe liderul PSD după declarațiile sarcastice ale acestuia privind refuzul lui Ciucă de a mai dialoga

„Președintele Nicolae Ciucă a întrerupt orice dialog politic cu Marcel Ciolacu după ce acesta a ajuns captiv scenariului PSD-AUR imaginat de Viorel Hrebenciuc, scenariu în care Marcel Ciolacu se visează președinte cu ajutorul lui Simion, iar PSD și AUR visează o majoritate împreună în Parlament.

Am văzut în decizia judecătorilor trimiși de PSD la CCR de a elimina un rival al lui Simion din cursa prezidențială, cât de departe pot merge Ciolacu și PSD în goana după puterea absolută.

Marcel Ciolacu se visează Lukașenko de România cu ajutorul lui Simion și al AUR. PNL nu poate accepta astfel de scenarii gândite în aceleași laboratoare care voiau să servească România pe tavă unor Năstase, Ponta sau Dragnea.

PNL e singurul partid care are forța necesară de a coagula energiile dreptei și de a opri PSD-ul și pe Ciolacu din încercarea de a întoarce România la epoca Iliescu-Năstase-Vadim”, a scris Florin Roman pe Facebook.

Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a răspuns ironic, joi, la afirmaţiile preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, potrivit cărora acesta nu va mai participa la nicio şedinţă a coaliţiei.

„În momentul acesta se comunică prin secretarii generali sau putem prin telepatie”, a spus Marcel Ciolacu.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Gigi Becali și Lidia Vadim Tudor, în top, Simion vrea mai multe mandate! AUR și-a depus lista cu candidați la parlamentare.

Poliția Vâlcea a descins la o școală: Un profesor e acuzat că s-a iubit cu o elevă de numai 17 ani