Elisabeta Lipă a dat explicații la Guvern cu privire la primele acordate FRC (surse)

Astfel, potrivit unor surse guvernamentale, preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a explicat traseul banilor și cum sunt stabilite premierile. Aceasta a precizat că Federațiile propun catre Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) premii pentru sportivi – din banii pentru sportivi câștigă și personalul auxiliar un procent, în baza HG în vigoare.

Pentru canotaj s-a solicitat pentru 60 de persoane, nu doar pentru medic și contabilă.

Dupa ce federațiile trimit la COSR propunerile (câte premii au caștigat și suma de bani), reprezentanții Comitetului trebuie să le aprobe și dacă sunt de acord cu ele le trimit la Guvern. Decizia apaține Ministerului Finanțelor care poate să dea banii sau poate refuza.

Citește și: VIDEO Ciolacu a chemat-o la discuții pe Elisabeta Lipă, după scandalul iscat de primele date angajaților FRC

Medicul și contabila despre care s-a tot vorbit în scandal nu au luat banii – sunt aproximativ 60 de persoane de la Canotaj.

Mai departe, urmează să fie aprobate premiile, pentru că nu s-a aprobat încă niciun premiu pentru Jocurile Olimpice. Sursele citate precizează că reprezentanții COSR vor da un comunicat pentru a explica traseul banilor și procedura.

Modul de aplicare a normelor pentru recompensarea sportivilor şi personalului din federaţii în urma performanţelor obţinute la Jocurile Olimpice de la Paris a iscat o dispută în mediul online între fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, şi preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă.

După ce Novak a acuzat, pe Facebook, modul în care au fost repartizate sumele pentru performanţele obţinute, Lipă i-a răspuns tot prin intermediul aceleiaşi rețele sociale și i-a transmis că a folosit aceleaşi norme legale şi în perioada în care a fost ministru.

Biletele pentru meciurile cu Kosovo şi Cipru, din Liga Naţiunilor, se pun în vânzare vineri. Tichete cu valoare zero pentru copii

Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul şase al unui imobil; Acesta se afla în vizită la cineva, când s-ar fi aruncat