Tentativa de asasinat asupra lui Trump – Primele concluzii ale comisiei de anchetă

Cei patru membri ai comisiei recomandă într-un raport în special o schimbare la conducerea Serviciului Secret, cu numirea în fruntea acestuia a unor responsabili din exterior, şi ca acesta să se concentreze în principal asupra misiunii sale cruciale de protecţie.

Raportul adresat ministrului securităţii interne Alejandro Mayorkas – autoritatea care tutelează Secret Service – subliniază nu doar „numeroasele erori” comise în timpul mitingului lui Trump de la Butler, în Pennsylvania (nord-est), din 13 iulie, dar şi unele „probleme mai profunde, sistemice, care trebuie reglementate urgent”.

„Serviciul Secret are nevoie de o reformă fundamentală pentru a-şi îndeplini misiunea. Fără această reformă, comisia independentă consideră că un alt Butler poate şi se va produce din nou”, afirmă autorii în prefaţa documentului de 35 de pagini, fără anexe.

Interimatul Serviciului Secret este asigurat de Ronald Rowe, de la demisia, pe 23 iulie, a directoarei Kimberly Cheatle, la zece zile după eşecul de la Butler.

Criticile s-au concentrat asupra faptului că autorul tirurilor, Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, a reuşit să ocupe o poziţie pe acoperişul unei clădiri amplasate în „perimetrul exterior” al dispozitivului, aflat în responsabilitatea poliţiei locale, şi să deschidă focul, înainte de a fi doborât de Serviciul Secret.

Imaginile cu Donald Trump cu sângele curgându-i pe faţă şi cu pumnul ridicat au făcut atunci înconjurul lumii.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidențiale, critică planul de reindustrializare al premierului

Flota din umbră controlată de Rusia scurge petrol în întreaga lume (investigație POLITICO)