Nicolae Ciucă, despre propunerea lui Ciolacu ca referendumul să cuprindă o întrebare despre combaterea drogurilor: O să o analizăm. Este o temă care trebuie să vizeze întreaga ţară, nu doar Bucureştiul

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, despre propunerea lui Marcel Ciolacu ca referendumul să cuprindă o întrebare despre combaterea drogurilor că vor analiza, el arătând că este o temă care trebuie să vizeze întreaga ţară, nu doar Bucureştiul.

Preşedintele PNL a fost întrebat despre afirmaţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia consilierii PSD în CGMB ar putea propune o întrebare în cadrul referendumului local privind combaterea drogurilor în şcoli.

”O să o analizăm. Mi se pare o temă care este foarte actuală, este o temă care trebuie să vizeze întreaga ţară, nu doar Bucureştiul. Şi, din punctul meu de vedere am susţinut şi chiar am discutat de nenumărate ori, la nivelul conducerii partidului, demersurile pe care trebuie să le facem, astfel încât să asigurăm tot ceea ce este necesar pentru ca acest flagel să nu mai nenorocească tinerii din ţara noastră”, a precizat Ciucă.

El a menţionat că mai mult, a venit cu propunerea înfiinţării unei poliţii de proximitate, lângă unităţile de învăţământ, să facă ca tot ce înseamnă consumul de droguri în şcoli sau în proximitatea şcolilor să fie eradicat.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că susţine organizarea referendumului anunţat de primarul Capitalei, dar a precizat că un om politic precum Nicuşor Dan, care doreşte foarte mult să fie respectată legea, nu poate cere prim-ministrului să o încalce.

”În schimb, am înţeles, colegii mei din Consiliul General vor veni şi ei cu o întrebare legată de prevenţia consumului de droguri în şcoli. Vorbim de capitala României, este cea mai expusă la acest flagel şi tinerii care fac studiile în Capitală sunt cei mai expuşi la acest flagel”, a susţinut Ciolacu.

 

Nicuşor Dan: Este absolut legal să avem referendum local simultan cu alegeri prezidenţiale. Singura chestiune este una tehnică / Dacă facem referendum separat, costurile sunt undeva între 7 şi 10 milioane de lei

Ciucă anunţă că PNL va depune în Parlament un proiect de lege, pentru ca referendumul local anunţat de Nicuşor Dan să poată fi organizat în aceleaşi secţii de vot cu alegerile naţionale: Dacă nu va fi adoptat, vor fi secţii separate