Regele Charles şi regina Camilla, în prima vizită externă de amploare după diagnosticul de cancer al suveranului. Sosirea lor reaprinde polemicile: Ar trebui Australia să fie republică? Premierul Albanese spune că da

Opera din Sydney a fost luminată cu imagini ale vizitelor regale anterioare, după ce Regele Charles şi Regina Camilla au aterizat, vineri, în metropola australiană. Cuplul regal a sosit la bordul unui avion al Royal Australian Air Force, după o ploaie torenţială, începându-şi turneul de şase zile pe continentul australian, prima deplasare externă de amploare a suveranului britanic, după diagnosticul său de cancer, dezvăluit la începutul anului, relatează BBC.

Guvernatorul general al Australiei, Sam Mostyn şi soţul ei, Simeon Beckett, au fost prezenţi la aeroport pentru a-i întâmpina pe rege şi regină, împreună cu prim-ministrul Anthony Albanese. Este prima vizită a regelui în Australia de când a devenit şeful statului, în septembrie 2022, după moartea mamei sale, regina Elizabeth a II-a.

Imagini ale membrilor familiei regale din timpul vizitelor anterioare în Australia au fost proiectate pe Opera din Sydney, în onoarea sosirii regelui şi reginei. Decorul a fost însă parţial blocat de o navă de croazieră, numită pe bună dreptate Queen Elizabeth, după ce plecarea sa din port fusese întârziată de fulgere şi ploaie.

Regina Camilla a coborât din avion ţinând în mână o umbrelă. Pe haină a purtat o broşă din diamante albe şi galbene care i-a fost dăruită regretatei regine Elizabeth a II-a în februarie 1954, în timpul turneului său în Commonwealth. Înainte de a fi condusă de la aeroport, Regina a primit un buchet de flori din partea unui grup de tineri.

Regele şi Regina au fost apoi conduşi la Admiralty House, reşedinţa guvernatorului general, pentru o întâlnire privată cu prim-ministrul Australiei.

Angajamentele regale oficiale vor începe duminică, oferind regelui şi reginei o zi pentru a se recupera după zborul lung.

Programul evenimentelor pentru rege şi regină pare, de asemenea, puţin diferit de cel al turneelor regale obişnuite. Programul nu include angajamente de seară. Nu există dineuri de stat şi nici excursii la ore târzii ale zilei, notează BBC.

Aceasta este cea mai îndepărtată deplasare a regelui de la diagnosticarea sa cu cancer la începutul acestui an. Tratamentul său va fi suspendat pe durata şederii în Australia şi în timpul următoarei etape a călătoriei, în Samoa, unde va participa la un summit al liderilor Commonwealth-ului.

Ultima sosire oficială a unui monarh în Australia a avut loc în 2011, când regretata regină Elizabeta a II-a a aterizat în Canberra.

Vizita regelui Charles va include susţinerea unor proiecte de mediu, întâlniri cu lideri politici şi comunitari şi o trecere în revistă a forţelor navale în portul Sydney.

Regele se va întâlni, de asemenea, cu doi oameni de ştiinţă australieni, Georgina Long şi Richard Scolyer, care au efectuat cercetări de pionierat asupra melanomului, unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer din ţară.

Regele vine în Australia de când era mic şi aceasta va fi cea de-a 17-a vizită a sa, dar prima în calitate de monarh.

Vizita a redeschis, de asemenea, întrebarea dacă Australia ar trebui să fie o republică cu un şef de stat australian.

Premierul Albanese este un susţinător al transformării Australiei într-o republică şi al numirii unui şef de stat australian. Cei care susţin ideea de republică au vândut tricouri pe care au etichetat vizita regală drept un „turneu de adio”. Însă monarhiştii spun că este „insultător” faptul că niciunul dintre cei şase premieri ai statelor nu va participa luni la o recepţie oficială pentru rege la Canberra.

Înaintea vizitei, au fost dezvăluite scrisori între Palatul Buckingham şi Mişcarea republicană australiană, în care oficialii palatului repetau că alegerea ca Australia să devină republică sau să rămână monarhie constituţională aparţine poporului australian.

Constanţa: Procurorii fac cercetări, după ce trei martori din procesul lui Dan Diaconescu au dat în instanţă declaraţii contrare celor afirmate în cursul urmării penale

Peste 208 tone de deşeuri, oprite la graniţă de comisarii Gărzii Naţionale de Mediu