În fața a 9.056 de spectatori, România U21 a deschis scorul în minutul 16 prin Ianis Stoica, care a marcat cu un șut din interiorul careului. Echipa antrenată de Daniel Pancu, a reușit să își dubleze avantajul în minutul 35 prin același Stoica. Deși Elveția a redus din diferență în minutul 65 prin Albian Hajdari, Umit Akdag a stabilit scorul final cu un gol marcat la scurt timp după.
Meciul cu Elveția a reprezentat și o clasare pe podium în topul asistențelor din ultima rundă a calificărilor. În tribunele stadionului Giulești au fost prezenți 9.056 de spectatori, locul 3 în clasamentul fanilor de pe stadioane.
Pe primul loc ca număr de spectatori s-a aflat meciul Anglia – Azerbaidjan, scor 7-0, cu 14.974 spectatori prezenți în tribunele arenei Ashton Gate din Bristol. Pe locul secund s-a clasat meciul dintre Polonia și Germania, scor 3-3, cu 11.496 specatori prezenți în tribunele stadionului Miejski Łódź. Pe locul 3, s-a situat meciul României cu Elveția, iar pe locurile 4 și 5 au fost partidele Cehia – Lituania 3-0, cu 8.915 specatori, și Franța – Austria 1-2, cu 8.471 spectatori. Spania și Italia nu au prins top 5!