Regulă nouă la rugby – Eliminarea de 20 de minute, aplicată în timpul meciurilor test din noiembrie

Six Nations Rugby, care organizează meciurile test sub denumirea „Autumn Nations Series”, a anunțat vineri că noul sistem de cartonașe roșii de 20 de minute va fi aplicat în noiembrie.

Federația Internațională de Rugby dorește ca un jucător exclus să poată fi înlocuit după 20 de minute, permițând coechipierilor săi să nu mai termine meciul în inferioritate numerică. Totuși, arbitrii păstrează puterea de a impune eliminarea definitivă dacă situația o impune.

„Cartonașul roșu de 20 de minute se referă la un act de joc greșit care nu este nici deliberat, nici intenționat. În aceste circumstanțe, jucătorul va fi exclus din terenul de joc pentru restul jocului, însă echipa va putea să trimită pe teren un alt jucător după 20 de minute”, a explicat Six Nations Rugby prin intermediul unui comunicat de presă, potrivit Le Figaro.

Federațiile franceze și irlandeze, dar și unele sindicate ale jucătorilor au anunțat că se opun modificării. Federația Internațională de Rugby mai dorește ca arbitrii să poate explica la microfon unele decizii luate pe teren. De asemenea, ar putea fi introduse noi reguli de cronometrare pentru mai multe faze de joc.

Ronnie Gibbons, fost căpitan al echipei feminine a clubului Fulham, spune că a fost pipăită de Al Fayed şi că fostul proprietar al Harrods a vrut să o sărute

Fotbalist, star brazilian, în mijlocul unei controverse: Și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl