O navă a gărzii de coastă italiene a preluat migranţi din Albania pentru a-i transfera din nou în Italia

O navă a gărzii de coastă italiene a preluat migranţi aflaţi în centrele de primire din Albania, sâmbătă, pentru a-i transfera din nou în Italia, după ce o hotărâre judecătorească a afectat planurile Romei de a caza migranţii adunaţi pe mare în afara UE, transmite Reuters.

Guvernul italian a promis vineri că va continua proiectul emblematic al prim-ministrului Giorgia Meloni de a trimite solicitanţii de azil în străinătate, afirmând că va face apel împotriva deciziei legale prin care migranţii din centrele de primire din Albania ar trebui să fie aduşi în Italia. O şedinţă de guvern va avea loc luni, pentru a decide răspunsul guvernului.

Migranţii au fost aduşi în Albania mai devreme în această săptămână, de o navă a marinei italiene. Iniţial, numărul lor era de 16, dar patru au fost deja readuşi în Italia din motive de sănătate sau pentru că erau minori.

Instanţa a declarat că cei 12 migranţi din noul centru albanez din Gjader trebuie să se întoarcă în Italia deoarece ţările lor de origine – Egipt şi Bangladesh – nu pot fi considerate sigure.

Ministrul de Interne, Matteo Piantedosi, a declarat într-o conferinţă de presă că este încrezător că decizia va fi anulată, adăugând că guvernul o va contesta până la Curtea Supremă, dacă este necesar.

Numai migranţii care vin dintr-o listă de 22 de naţiuni pe care Italia le-a clasificat ca fiind sigure pot fi trimişi în Albania. Egiptul şi Bangladeshul se află printre acestea, dar o hotărâre recentă a Curţii Europene de Justiţie (CEJ) în această privinţă a făcut imposibilă retenţia lor în Albania, a declarat instanţa din Roma, adăugând că aceştia au „un drept de a fi aduşi în Italia”.

Vorbind cu reporterii în timpul unei vizite în Liban, Meloni a numit decizia „părtinitoare” şi a spus că este responsabilitatea guvernului ei să determine care ţări sunt sigure şi care nu, sugerând că va elabora reguli noi pentru a aborda problema.

Localnicii din portul albanez Shengjin, unde nava gărzii de coastă italiene a sosit sâmbătă dimineaţa, au fost surprinşi de plecarea bruscă a migranţilor. „Au plecat deja?”, a întrebat un proprietar de cafenea.

„Îmi pare rău pentru ei. Fac acest sacrificiu pentru o viaţă mai bună. Şi noi am făcut acelaşi lucru.”

 

Kelemen Hunor, întrebat despre relaţia sa cu premierul Ungariei, Viktor Orban: Este o relaţie colegială/ Ungaria şi Guvernul Ungariei au o responsabilitate morală faţă de comunităţile maghiare care trăiesc în afara ţării

Suceava: Explozie neurmată de incendiu într-un apartament din comuna Vama/ O femeie a suferit un atac de panică