Box: Loredana Marin, medaliată cu argint la Europenele Under-23 de la Sofia

Pugilista română Loredana Andreea Marin a obţinut medalia de argint la categoria 66 kg, sâmbătă, la Campionatele Europene de box Under-23 de la Sofia, după ce a fost învinsă în finală de ucraineanca Natalia Merinova, la puncte, cu 4-1.

România a încheiat competiţia cu trei medalii, una de argint, obţinută de Loredana Marin, şi două de bronz, câştigate de Florin Ioniţă (cat. +92 kg) şi de Maria Gheorghiţa Cimpoeru (cat. 81 kg).

România a participat cu 10 pugilişti, cinci la masculin şi cinci la feminin.

La competiţia organizată de Confederaţia Europeană a Boxului (EUBC) s-au aliniat 327 de sportivi din 35 de ţări. Asociaţia Internaţională a Boxului (IBA) a premiat cei mai buni pugilişti, începând cu faza sferturilor de finală, cu câte 1.000 de dolari, medaliaţii cu bronz au fost recompensaţi cu câte 2.000 de dolari, finaliştii cu 4.000, iar campionii au încasat câte 8.000 de dolari.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa: www.agerpres.ro

UPDATE/Brăila: Accident pe DE 584; o femeie şi o fetiţă de 3 ani au murit; alte două persoane sunt rănite

Horoscop special. Șir de ghinioane pentru jumătate dintre zodii, până la încheierea săptămânii: Atenție la semne!