ZF: supermarketurile au avut cea mai rapidă creştere de vânzări

Lanţurile locale de supermarketuri au fost în S1/2024 canalul din comerţul alimentar cu cea mai rapidă creştere de vânzări, depăşind chiar şi avântul discounterilor.

Mai mult, aceste magazine au reuşit să îşi menţină pe plus şi volumele, în timp ce hipermarketurile, supermarketurile sub brand internaţional şi magazinele din comerţul tradiţional au fost pe minus. Printre cele mai cunoscute reţele locale de magazine se numără Annabella, Diana, Unicarm şi Paco, însă în realitate sunt câteva sute de astfel de afaceri la nivel naţional.

În primele şase luni din 2024, vânzările de bunuri de larg consum din comerţul cu dominantă alimentară au crescut cu 6,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. E vorba despre vânzările în valoare, ce ţin cont de inflaţie, dar şi de uptrading sau downtrading.

Ritmul este la mai puţin de jumătate faţă de rata de creştere din aceeaşi perioadă din anul anterior, de 15,6%, arată datele studiului Consumer Panel România GfK. Discrepanţa poate fi explicată de faptul că inflaţia a scăzut considerabil faţă de 2023. E vorba despre inflaţia stabilită conform CPS Inflation Tracker Syndicated Study, nu de cea anunţată de INS. Şi în cazul acesteia din urmă se poate remarca un declin accelerat, deşi în continuare România e lider la nivelul Uniunii Europene.

POLITICO: Moldova îşi decide viitorul european la referendum. Rezultatele nu sunt sigure. Va reuşi să evite propriul „moment Brexit”?

Ludmila Vizdoagă a mers 1300 de kilometri din Coreea de Sud până în Japonia pentru a vota la alegerile din Republica Moldova – VIDEO