Angajații Boeing, aflați în grevă, negociază indirect cu compania, sub medierea guvernului american

”Suntem pe deplin angajaţi în aceste negocieri. Este responsabilitatea noastră să încercăm să ajungem la o soluţie”, a declarat Asociaţia Internaţională a Muncitorilor şi Lucrătorilor Aeronautici Local 751, într-o postare pe reţelele sociale.

Aproximativ 33.000 de muncitori sindicalizaţi ai Boeing de pe Coasta de Vest, majoritatea din statul Washington, sunt în grevă din 13 septembrie, cerând o creştere a salariului de 40%, distribuită pe parcursul a patru ani, şi restabilirea pensiei cu beneficii definite pentru muncitori.

Oprirea lucrului a dus la suspendarea producţiei celor mai vândute avioane ale companiei, 737 MAX, precum şi a avioanelor mai mari 767 şi 777.

Discuţiile sunt prima dovadă de mişcare în cadrul grevei, care durează de mai bine de o lună, de când Boeing a retras pe 8 octombrie oferta sa îmbunătăţită, care includea o creştere salarială de 30% pe parcursul a patru ani, după ce negocierile, la care au participat şi mediatori federali, au eşuat.

Ulterior, Boeing a depus o plângere pentru practici de muncă injuste împotriva sindicatului. Compania a refuzat să comenteze vineri.

Luni, Su a fost în Seattle pentru prima sa încercare de a ajuta la obţinerea unui nou contract pentru Boeing şi s-a întors joi seara pentru a relua eforturile, după o călătorie la Detroit. Un purtător de cuvânt al lui Su a declarat vineri că secretarul ”se află în prezent în Seattle, având discuţii cu ambele părţi. A întâlnit CEO-ul şi sindicatul şi a fost în contact cu aceştia de mai multe ori pe parcursul procesului”.

Vinerea trecută, Boeing a anunţat că va reduce 17.000 de locuri de muncă, adică 10% din personalul său global, şi va suporta costuri asociate de 5 miliarde de dolari, continuând un an tumultuos pentru companie, de când un avion nou 737 MAX 9 al Alaska Airlines a avut o urgenţă în timpul zborului din cauza desprinderii unui panou fix de uşă.

Boeing a anunţat marţi o operaţiune de finanţare de până la 25 de miliarde de dolari, prin oferte de acţiuni şi obligaţiuni, precum şi un acord de credit de 10 miliarde de dolari.

În septembrie, aproape 95% dintre muncitorii de pe Coasta de Vest au respins oferta de contract a Boeing, care includea o creştere salarială de 25% pe parcursul a patru ani, ceea ce a dus la grevă.

ALEGERI PREZIDENŢIALE ŞI REFERENDUM ÎN MOLDOVA. Vasile Tarlev, primul candidat la alegerile prezidenţiale care a votat

UPDATE – ALEGERI PREZIDENŢIALE ŞI REFERENDUM ÎN MOLDOVA. Vasile Tarlev, primul candidat la alegerile prezidenţiale care a votat/ Au votat şi Alexandr Stoianoglo şi Andrei Năstase