VIDEO Ciolacu, despre droguri: ‘Pedeapsa nu rezolvă dependența. Iar trei afișe și două broșuri expirate nu înseamnă prevenție

„Avem diferențe uriașe de vârstă între mediul rural și cel urban. De aceea, trebuie să reducem diferențele de dezvoltare. Pentru că românii care locuiesc la sate au aceleași nevoi ca și cei de la oraș. La fel în Sănătate, TOȚI românii trebuie să aibă acces la servicii medicale, fără să fie nevoiți să bată zeci sau sute de km. Am început și vom finaliza rețeaua națională de centre medicale comunitare, la sate și în orașele mici. Modernizăm cabinetele de medicină de familie. Și, după 30 de ani, am început construcția a trei spitale regionale noi – la Iași, Cluj și Craiova.

Și pentru că tot am vorbit de sănătate, vreau să atacăm direct și o altă problemă gravă – cea a drogurilor! Nu mai merge cu jumătăți de măsură! Dacă închidem ochii, nu înseamnă că problema nu există. Am discutat, în ultimele luni, cu mulți tineri – victime ale acestui flagel. Am vrut să înțeleg, direct de la ei… Și… mi-am dat seama că abordarea de până acum a fost total greșită. Pedeapsa nu rezolvă dependența, ci tratamentul. Iar trei afișe și două broșuri expirate nu înseamnă prevenție. A venit timpul ca acești tineri să simtă, cu adevărat, că au pe cineva de partea lor. Cineva care să nu-i judece și să nu-i izoleze, ci să-i ajute să se vindece.

Și vom începe prin a transfera parte din Agenția Națională Antidrog la Ministerul Sănătății. Pentru că acolo este locul ei! Poliția deja a început să prindă traficanții și să îi bage la pușcărie. Dar statul trebuie să aibă grijă de victime și să le redea șansa unei vieți normale”, a declarat Ciolacu.

Cuba a înregistrat al treilea eşec major în restabilirea energiei pe insulă, milioane de oameni încă nu au electricitate

VIDEO Ciolacu, în proiectul prezidențial: ‘Cea mai mare provocare a României este declinul demografic’