Fotbal: „Ce îi cer lui Mbappe? Să înscrie goluri!”, spune Ancelotti

„Ce îi cer lui Mbappe? Să înscrie goluri”, a spus luni antrenorul lui Real Madrid, Carlo Ancelotti, înainte de meciul cu Borussia Dortmund, de marţi, din Liga Campionilor, scrie AFP.

„Ceea ce îi cer lui Kylian nu este foarte diferit de ceea ce i-am cerut lui Karim (Benzema) înainte. Să fie mereu gata să facă tranziţia atunci când recuperăm balonul”, a explicat Ancelotti într-o conferinţă de presă, ca răspuns la o întrebare despre ce instrucţiuni îi dă atacantului francez.

Înainte de două meciuri importante, cu Dortmund în Liga Campionilor, apoi celebrul Clasico împotriva marii rivale FC Barcelona, de sâmbătă, din La Liga, tehnicianul italian a recunoscut că echipa sa „nu este încă 100%” la nivelul său şi „continuă să lucreze pentru a câştiga soliditate în defensivă”.

„Nu am primit multe goluri până acum, dar e adevărat că adversarii au avut ocazii. (…) Trebuie să ne concentrăm pe o apărare mai bună, aşa cum ne-am descurcat foarte bine anul trecut. (…) Ofensiv, golurile vor veni într-un fel sau altul”, a spus antrenorul.

Pentru această reeditare a ultimei finale a Ligii Campionilor, antrenorul madrilenilor se teme de un „adversar exigent”, „care joacă cu multă intensitate” şi care a obţinut două victorii categorice în Liga Campionilor în actuala ediţie, cu FC Bruges (3-0) şi cu Celtic Glasgow (7-1).

Întrebat despre randamentul englezului Jude Bellingham, mai puţin decisiv decât sezonul trecut, Ancelotti a spus că este „mulţumit” de performanţa acestuia. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa: www.agerpres.ro

‘Exasperează Moscova!’ Donald Tusk, reacție după publicarea rezultatelor alegerilor din Republica Moldova: ‘Un mare lider și o națiune curajoasă’

Nicuşor Dan, despre acuzaţiile că vrea mai multă putere prin referendum: Da, aşa cum Madridul are un dictator, Parisul are un dictator, Viena are un dictator / Nu există niciun dubiu că acest referendum se va ţine