Dâmboviţa: Peste 70 de percheziţii în mai multe localităţi, în cadrul acţiunii JUPITER

Poliţiştii efectuează, marţi dimineaţă, 73 de percheziţii în judeţul Dâmboviţa, în oraşul Găeşti şi comunele Mătăsaru, Crângurile, Ludeşti, Cobia, Corbii Mari şi Potlogi, în cadrul acţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române.

„Activităţile sunt desfăşurate în mai multe dosare penale instrumentate la nivelul Poliţiei Oraşului Găeşti, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti, pentru comiterea unor arderi ilegale de deşeuri rezultate din dezmembrări de autovehicule, braconaj piscicol prin utilizarea în apă a unor surse de energie electrică, sustrageri de material lemnos din fondul forestier, deţinerea ilegală a unor arme supuse autorizării, deţinerea si comercializarea unor bunuri (ţigarete) care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia şi determinarea la apelarea în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, prin folosirea unor minori”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.

Pentru audieri şi dispunerea măsurilor procesuale prevăzute de lege, vor fi conduse la sediul poliţiei Poliţiei Oraşului Găeşti peste 50 de persoane.

În sprijinul poliţiştilor sunt angrenaţi luptători de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, poliţişti de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice,  de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, jandarmi de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, comisari de la Garda Naţională de Mediu şi reprezentanţi ai Direcţiei Silvice.

De asemenea, operaţiunea beneficiază de suport din partea Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul MAI, fiind supravegheată cu un elicopter. AGERPRES/(AS – autor: Cornelia Dumitru, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu) 

DGPMB: Directorul unei societăţi comerciale cercetat pentru că ar fi folosit 4 milioane de lei în scop propriu

Alba: Femeie lovită mortal de o maşină într-o piaţă agrolimentară