O femeie a fost accidentată mortal, marţi, de o maşină pe o alee din incinta pieţei agroalimentare din municipiul Sebeş.
„În această dimineaţă, o femeie de aproximativ 70 de ani a fost surprinsă şi accidentată, pe o alee din incinta Pieţei Dacia din municipiul Sebeş, de un autoturism. Conducătorul auto nu s-ar fi asigurat în timp ce efectua manevra de mers cu spatele”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.
În pofida manevrelor de resuscitare, femeia a decedat.
Cercetările sunt continuate. AGERPRES/(AS – autor: Marinela Brumar, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)