Ministrul ucrainean de externe cere ajutor internațional pentru protejarea porturilor de la Marea Neagră împotriva atacurilor rusești

Sîbiha a făcut, luni, o vizită în Turcia, în timpul căreia a cerut sprijin pentru a opri intensificarea loviturilor ruseşti asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Marea Neagră. El a declarat că astfel de lovituri au avariat în ultimele săptămâni patru nave civile.

„Am transmis interesul Ucrainei pentru dezvoltarea în continuare a cooperării dintre Ucraina şi Turcia, în special în domeniul apărării”, a scris Sîbiha pe platforma socială X.

„Am subliniat, de asemenea, importanţa asigurării libertăţii de navigaţie în Marea Neagră. Am discutat, de asemenea, despre căile către o pace cuprinzătoare, justă şi durabilă”, a informat şeful diplomaţiei ucrainene.

Turcia s-a oferit să acţioneze ca intermediar pentru a pune capăt războiului de peste 2 ani şi jumătate declanşat de invazia rusă în Ucraina şi s-a străduit să menţină relaţii bune atât cu Moscova, cât şi cu Kievul.

„Vedem beneficiul de a discuta din nou despre iniţiative care ar putea servi păcii, cum ar fi iniţiativa privind cerealele din Marea Neagră”, a declarat ministrul turc de externe, Hakan Fidan, referindu-se la acordul negociat cu ajutorul Turciei în 2022 pentru a permite exporturile ucrainene pe Marea Neagră. „Am discutat acest lucru şi cu omologul meu, apreciem poziţia pozitivă a Ucrainei în această privinţă”, a adăugat el.

Iniţiativa privind cerealele din Marea Neagră a rămas în vigoare timp de un an, până când Rusia s-a retras din acord, în iulie 2023, afirmând că dispoziţiile acordului nu erau îndeplinite.

VIDEO Percheziții în București: Un bărbat și-a ‘tras în țeapă’ asociatul din firma cu salonul de evenimente pentru a rămâne el cu banii

Hezbollah contraatacă – Salve de rachete asupra obiectivelor militare israeliene