Fotbal: Glasgow va găzdui ediţia 2026 a Jocurilor Commonwealth-ului (oficial)

Oraşul scoţian Glasgow a fost confirmat, marţi, drept gazdă a Jocurilor Commonwealth-ului din 2026, după retragerea statului australian Victoria din cauza preocupărilor legate de costuri, organizatorii urmând să pună în operă o ediţie redusă a evenimentului multisportiv, informează Reuters.

Printre sporturile care vor fi eliminate din program se numără badmintonul, cricketul, hocheiul şi rugbyul în VII.

Jocurile, care se vor desfăşura în perioada 23 iulie-2 august 2026, vor include 10 sporturi – atletism, înot, gimnastică artistică, ciclism pe pistă, netball, haltere, box, judo, bowling şi baschet 3×3 -, întrecerile urmând să se deruleze în patru locaţii.

De asemenea, competiţia va include şi parasporturi, inclusiv atletism, înot, ciclism pe pista şi baschet în scaun cu rotile.

„Glasgow 2026 va avea toată drama, pasiunea şi bucuria pe care ştim că le oferă Jocurile Commonwealth-ului, chiar dacă vor fi mai uşoare şi mai suple decât unele ediţii anterioare”, a declarat Jon Doig, directorul executiv al Commonwealth Games Scotland.

„Vor fi mai accesibile, oferite pe o amprentă mai mică, ceea ce va aduce fanii noştri mai aproape de acţiunea sportivă”, a adăugat oficialul scoţian.

Glasgow a găzduit, de asemenea, evenimentul în 2014, iar CEO-ul Commonwealth Games Federation (CGF), Katie Sadleir, a spus că moştenirea acelei ediţii va oferi o infrastructură sportivă, de transport şi de cazare, precum şi locaţii şi expertiză de clasă mondială.

Jocurile Commonwealth-ului din 2026 au fost programate iniţial în statul australian Victoria, care a renunţat la rolul de gazdă în 2023 din cauza costurilor în creştere. Malaezia a luat pentru scurt timp în considerare o ofertă de a organiza evenimentul, dar a respins-o în martie, invocând constrângeri de timp, precum şi probleme legate de costuri şi finanţare.

Glasgow a apărut ca gazdă de rezervă în aprilie, iar guvernul scoţian a susţinut oferta de a organiza o versiune redusă, CGF oferind 100 de milioane de lire sterline (130 de milioane de dolari) ca fonduri de sprijin.

Commonwealth Games Australia s-a angajat, de asemenea, să facă o investiţie de câteva milioane de lire sterline pentru a ajuta candidatura oraşului Glasgow.

Cinci dintre cele şase ediţii anterioare ale Jocurilor s-au desfăşurat în Australia sau Marea Britanie şi continuă să apară întrebări cu privire la relevanţa lor, sportivii de top alegând adesea să le ignore.

Provincia Alberta din Canada şi-a retras anul trecut sprijinul pentru o candidatură la organizarea Jocurilor Commonwealth-ului din 2030, iar CGF nu a găsit încă o gazdă pentru ediţia centenară a evenimentului.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Sursa foto: commonwealthgames.com.au 

Sursa: www.agerpres.ro

Preşedintele Braziliei şi-a anulat deplasarea la summitul BRICS pe care îl găzduieşte Putin, din cauza unui accident domestic „grav”

Marcel Ciolacu vorbește de mazilirea sa de la vârful PSD: Trebuie să mă clarific eu