Botoşani: Doi copii şi părinţii lor, răniţi într-un accident rutier / Maşina în care se aflau s-a răsturnat în urma impactului cu alt autoturism – FOTO

Doi copii – de un an şi 9 luni şi 7 luni – dar şi părinţii lor au fost răniţi, marţi, într-un accident rutier care s-a produs în judeţul Botaşani, pe DN 28B. Şapte persoane se aflau în total în cele două maşini implicate în eveniment.

”Patru persoane, doi copii şi doi adulţi, au ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a produs, în această dimineaţă, pe DN 28 B, în localitatea Zăiceşti. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau, în total, şapte persoane. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani, cu o autospecială de stingere şi modul de descarcerare şi ambulanţa de terapie intensivă mobilă SMURD, dar şi o ambulanţă aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani. Aceştia au constatat faptul că una dintre maşini era răsturnată pe cupolă şi că toate persoanele erau ieşite din autovehicule”, a transmis, marţi, ISU Botoşani.

Sursa citată a precizat că doi copii, de 1 an şi 9 luni, respectiv 7 luni, dar şi părinţii acestora, care se aflau în autoturismul care s-a răsturnat, au fost preluaţi echipajele medicale, fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

 

 

Incendiu la o casă din judeţul Cluj – O femeie a fost găsită carbonizată, iar o fată de 18 ani primeşte îngrijiri medicale

Tom Holland va juca în noul film al lui Christopher Nolan