Adolescent audiat de poliţişti, după apariţia unui videoclip cu o persoană trăgând cu arma dintr-o maşină, în sectorul 5 al Capitalei – VIDEO

Un adolescent de 15 ani este cercetat de poliţişti şi va fi dus la audieri, după apariţia, în spaţiul public, a unui videoclip cu o persoană care ar trage cu arma dintr-o maşină, în sectorul 5 al Capitalei.

 

În cadrul operaţiunii „Jupiter”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, marţi, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pun în executare două mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor şi uz de armă fără drept.

În fapt, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase efectuează cercetări în cadrul a două dosare penale.

În primul dosar penal, o femeie ar fi solicitat poliţiştilor Secţiei 19 Poliţie,  în cursul lunii iulie 2024, eliberarea unui ordin de protecţie provizoriu împotriva unui bărbat, cu care ar fi avut o relaţie de prietenie, sesizând că acesta deţine un pistol la adresa unde locuieşte cu chirie.

În cel de-al doilea dosar penal, în cursul lunii septembrie 2024, Serviciul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase a fost sesizat, prin poşta electronică, că pe o platformă online este postat un videoclip, în care se observă cum dintr-un autoturism o persoană alfată în dreapta şoferului ar executa focuri de armă, în Sectorul 5 al Capitalei

Poliţiştii au identificat persoana respectivă, fiind fiind un minor, în vârstă de 15 ani, care va fi dus la audieri în cursul zilei de marţi, iar pentru aministrarea materialului probator tot marţi vor fi făcute percheziţii domiciliare.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi uz de armă fără drept.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Capitalei.

Deputaţii au adoptat un proiect de lege care interzice creşterea, capturarea intenţionată, precum şi uciderea, în scopuri comerciale, a speciilor de şinşila şi de nurcă, începând cu data de 1 ianuarie 2027

Oamenii de afaceri israelieni oferă recompense pentru eliberarea ostaticilor din Gaza