Iohannis afirmă că investițiile în forța de muncă din sănătate au devenit cruciale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți un mesaj în cadrul evenimentului de celebrare a celei de-a 125-a aniversări a Consiliului Internațional al Asistenților Medicali (ICN).

„Acest eveniment deosebit pe care România îl găzduiește oferă prilejul de a evidenția importanța vitală a profesiei de asistent medical pentru sănătatea globală, fiind un cadru pentru schimbul de experiențe și bune practici între profesioniștii din sănătate. În timpul mandatelor mele de Președinte, am apreciat constant devotamentul asistenților medicali din România, conferindu-le în numeroase ocazii Ordinul ca semn de recunoaștere pentru contribuția lor valoroasă la sănătatea cetățenilor, mai ales în momentele critice ale pandemiei, când s-au aflat în prima linie”, se arată în mesajul președintelui.

„Traversăm o perioadă dificilă, marcată de conflicte și schimbări climatice, care pun o presiune tot mai mare asupra sistemelor de sănătate. Devine, de aceea, esențial să investim continuu în forța de muncă din domeniul sănătății. Trebuie să ne asigurăm că asistenții medicali beneficiază de condiții adecvate, educație medicală continuă și protecție a demnității lor profesionale. Devotamentul, empatia și pasiunea asistenților medicali sunt admirabile și depășesc cu mult chemarea datoriei. Însă, dincolo de această rezistență extraordinară, este esențial ca autoritățile să susțină activ dezvoltarea durabilă a acestei profesii, asigurând tot ce este necesar pentru acordarea de îngrijiri de cea mai bună calitate. Este responsabilitatea noastră să onorăm aceste eforturi și să sprijinim transformarea sistemului de sănătate, pentru a le oferi profesioniștilor din acest domeniu ajutorul de care au nevoie”, a mai spus șeful statului.

El dă asigurări că România va continua să acorde importanța meritată de profesia de asistent medical, atât la nivel național, cât și internațional.

Coreea de Sud trece la măsuri fără precedent: Cooperarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord devine alarmantă

UPDATE – Deputaţii au adoptat un proiect de lege care interzice creşterea, capturarea intenţionată, precum şi uciderea, în scopuri comerciale, a speciilor de şinşila şi de nurcă, începând cu data de 1 ianuarie 2027