John Kirby, purtătorul de cuvânt al Casei Albe: Chiar dacă a ‘lucrat energic’ Rusia nu a reuşit să submineze alegerile din Republica Moldova

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a comentat victoria celor care au ales Uniunea Europeană la referendumul din Republica Moldova: Rezultatele alegerilor arată că democraţia din Republica Moldova rămâne puternică în pofida încercării Rusiei de a o submina.

Democraţia este solidă în (Republica) Moldova, la fel ca voinţa poporului moldovean de a progresa spre integrarea europeană”, a comentat John Kirby, după ce tabăra „da” a câştigat la limită referendumul privind aderarea fostei republici sovietice la Uniunea Europeană, în timp ce al doilea tur al alegerilor prezidenţiale urmează să aibă loc la 3 noiembrie.

Rezultatele finale de la referendumul din Republica Moldova arată că 50.46% dintre moldoveni au votat Da pentru integrarea țării în Uniunea Europeană. Toate procesele verbale au fost numărate, iar rezultatul scrutinului poate fi validat.

VIDEO Ciolacu vorbește despre nerealizările mandatului de premier: ‘Mi-aș dori să fiu mai curajos în luarea unor decizii’

Fechet: Sistemul de returnare a garanției sprijină generațiile viitoare pentru o Românie mai curată