Vaslui: Bărbat cu arsuri pe aproximativ jumătate din suprafaţa corporală, în urma unui incendiu

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a suferit arsuri pe aproape jumătate din suprafaţa corporală în urma unui incendiu izbucnit, luni noaptea, în locuinţa sa din comuna Tanacu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Pentru stingerea incendiului a intervenit Detaşamentul de pompieri Vaslui cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.

„La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul era în faza de regresie şi se mai manifesta într-un hol şi o bucătărie. În interiorul locuinţei a fost găsit un bărbat care suferise multiple arsuri în încercarea sa de a limita propagarea flăcărilor. Bărbatul în vârstă de 43 de ani, proprietarul locuinţei, suferise arsuri de gradele II şi III pe aproximativ 40% din suprafaţa corporală. Victima a primit primul ajutor în ambulanţa SMURD, după care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Potrivit ISU Vaslui, incendiul a izbucnit cel mai probabil de la o motocoasă alimentată cu benzină, aflată în apropierea sobei în care fusese făcut focul. Bărbatul ar fi încercat să îndepărteze utilajul de lângă sursa de foc şi a fost stropit cu combustibil, care s-a aprins. AGERPRES/(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu) 

Sursa: www.agerpres.ro

Contrabanda cu ţigarete a crescut uşor în septembrie până la 8,6% din totalul consumului (analiză)

Sondaj INSOMAR-AVANGARDE – Intenţiile de vot la prezidenţiale indică o finală Ciolacu-Ciucă/ Simion, la 3 procente de Ciucă / Parlamentare – PSD – 31%, PNL- 22%, AUR – 16% /Peste de o treime dintre români încă nu ştiu cu cine vor vota pentru Cotroceni