Tenis: Monica Niculescu şi Cristina Bucşa s-au calificat în sferturile probei de dublu la Tokyo (WTA)

Perechea româno-spaniolă Monica Niculescu/Cristina Bucşa s-a calificat, marţi, în sferturile probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 922.573 de dolari, după 4-6, 6-4, 10-8 cu cuplul Tereza Mihalikova (Slovacia)/Olivia Nicholls (Marea Britanie).

Niculescu şi Bucşa, favoritele numărul patru, au obţinut victoria după o oră şi 43 de minute.

Monica Niculescu şi Cristina Bucşa, campioane anul acesta la Strasbourg şi finaliste în weekend la Osaka, şi-au asigurat un cec de 8.510 dolari şi 108 puncte WTA la dublu.

În sferturi, Niculescu şi partenera sa vor întâlni câştigătoarele din meciul Shuko Aoyama/Eri Hozumi (Japonia) – Giuliana Olmos (Mexic)/Alexandra Panova (Rusia).

Rezultatele înregistrate marţi la simplu în primul tur:
Moyuka Uchijima (Japonia) – Mika Stojsavljevic (Marea Britanie) 6-4, 6-7 (7/9), 7-6 (8/6)
Sayaka Ishii (Japonia) – Sara Saito (Japonia) 6-1, 6-1
Sofia Kenin (SUA) – Xinyu Wang (China/N.10) 6-1, 6-4
Clara Tauson (Danemarca) – Nao Hibino (Japonia) 6-2, 6-3
McCartney Kessler (SUA) – Elisabetta Cocciaretto (Italia) 6-3, 6-3
Katie Boulter (Marea Britanie/N.9) – Priscilla Hon (Australia) 6-1, 6-4
Kyoka Okamura (Japonia) – Hailey Baptiste (SUA) 7-6 (7/4), 6-3
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)

Sursa: www.agerpres.ro

APIA plăteşte peste 239 milioane lei pentru motorina aferentă trimestrului II al acestui an

Proiect în Parlament: Scade numărul de județe, se reorganizează Bucureștiul