Eșec pentru președintele ucrainean? Zelenski dezvoltă acum un alt plan pentru Ucraina, după ce planul inițial de victorie a fost primit cu scepticism (presă)

Potrivit surselor publicației, vorbim despre un document care se va referi la decizii interne în multe domenii – complexul militar-industrial, apărare, economie, politică socială și altele.

Autoritățile ucrainene intenționează să finalizeze lucrările la planul intern și să-l prezinte ucrainenilor până la sfârșitul anului 2024.

„Scopul este de a face tot posibilul pentru a menține unitatea și a obține rezultate în diferite domenii de dezvoltare a țării”, a explicat sursa publicației.

Context

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a prezentat anterior un „plan de victorie” în război, care, în special, se referă la o invitație către NATO, furnizarea de arme și ridicarea interdicției privind loviturile cu rachete transferate de aliați asupra țintelor de pe teritoriul Federației Ruse.

„Planul victoriei” a fost prezentat mai întâi aliaților cheie ai Ucrainei, iar apoi Zelenski l-a prezentat în parlament.

Cancelarul german Olaf Scholz a afirmat, la summitul UE de la Bruxelles, că ţara sa este cea care trebuie să garanteze că războiul din Ucraina nu se va extinde în NATO. El a refuzat din nou să trimită Ucrainei arme cu rază lungă de acţiune şi a insistat că „aşa va rămâne”, consemnează dpa, conform Agerpres.

Nu este singurul lider european care nu vede bine planul victoriei promovat de Zelenski. ‘Planul de victorie’ al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski este controversat, a afirmat la Bruxelles prim-ministrul slovac Robert Fico, care a adăugat că nu consideră o idee bună primirea Ucrainei în NATO (pe larg, aici).

Ungaria deţine preşedinţia Consiliului UE, iar premierul maghiar Viktor Orban a stârnit critici acerbe din partea colegilor din UE după ce a plecat într-o „misiune de pace” autoasumată la Kiev şi Moscova, apoi la Beijing, în iulie, imediat după preluarea preşedinţiei rotastive. Premierul ungar Viktor Orban, unul dintre puţinii lideri occidentali care are relaţii amiabile cu Rusia, a declarat că Planul pentru victorie prezentat de Volodimir Zelenski îl „îngrozeşte” şi şi-a anunţat intenţia de a promova ideea unor discuţii ale UE cu Rusia (pe larg, aici).

Sursa: www.stiripesurse.ro

Alianță militară istorică între Marea Britanie și Germania: apare un nou colos pe plan mondial

Bill Gates a donat 50 de milioane de dolari pentru campania Kamalei Harris: E de o importanță fără precedent