Accident pe Drumul Taberei, din Capitală: unul dintre șoferi a fugit

Două maşini s-au ciocnit, miercuri, în Bucureşti, la intersecţia Drumul Taberei cu Strada Braşov, iar şoferul uneia dintre ele a fugit de la locul accidentului. Poliiştii încearcă acum să-l identifice şi să-l prindă. Un bărbat de 61 de ani a fost rănit

„Astăzi, în jurul orei 11.24, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulație la intersecția Drumul Taberei cu Strada Brașov, în care au fost implicate două autovehicule.

În urma accidentului de circulație, a rezultat rănirea unui conducător auto, în vârstă de 61 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind “zero”.

După producerea accidentului rutier, conducătorul celui de-al doilea autovehicul a părăsit locul accidentului.

În continuare se efectuează cercetări de către polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, precum și pentru identificarea conducătorului autovehiculului care a părăsit locul producerii acestuia.

În acest moment este restricționată circulația pe Drumul Taberei dinspre Str. Romancierilor către Str. Brașov.

Polițiștii Brigăzii Rutiere efectuează în continuare cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, .

Olt: Incendiu produs intenţionat într-o scară de bloc din Slatina; 10 persoane, evacute de pompieri

Vladimir Putin propune crearea unei burse de cereale între țările BRICS