Filmul asasinatului cu bombă din Arad: Ce a determinat-o pe Laura Crișan să recurgă la planul diabolic de a-și ucide tatăl (surse)

Potrivit surselor citate, fapta comisă ar fi avut la bază un interes financiar, în sensul că omul de afaceri ar fi dorit să o dezmoştenească pe fiică şi să îi lase afacerea fostului ginere.

Sursele menţionate au arătat că dispozitivul amplasat sub maşina afaceristului a fost declanşat de la distanţă.

Cine este Laura Crișan, femeia care ar fi ordonat atentatul cu bombă asupra tatălui ei: Suspecta a fost căsătorită cu un deputat PNL

Fiica milionarului ar urma să fie acuzată de omor calificat şi instigare la aceeaşi infracţiune, conform aceloraşi surse.

Parchetul General a efectuat miercuri dimineaţă şapte percheziţii la Arad în dosarul asasinării omului de afaceri, dintre care una şi la casa femeii.

În acest caz mai sunt implicaţi trei complici.

Pe 29 mai 2021, omul de afaceri Ioan Crişan a murit, după ce maşina în care se afla a explodat în parcarea unui supermarket din Arad. Principala pistă a anchetei se referă la un asasinat la comandă.

Ioan Crişan deţinea una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est, amenajată de mai mulţi ani în perimetrul unei foste fabrici de cânepă situate la câţiva kilometri de municipiul Arad. Ferma are 22 de bazine alimentate cu apă termală provenită dintr-un foraj adânc de 900 de metri, iar o parte dintre acestea sunt populate de zeci de tone de peşte.

National Geographic recomandă o zonă superbă din România: Este o destinație de neratat

Nicolae Ciucă: Preşedintele poate unifica societatea în jurul unui pact naţional. Preşedintele poate presa guvernele să se ţină de termene şi să respecte angajamentele. Când voi fi preşedintele României, exact asta am de gând să fac