Vaslui: Deşeuri şi componente medicale expirate, găsite în urma unor controale ale poliţiştilor

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, în cooperare cu reprezentanţi ai Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, au acţionat în zona DJ 244D, în proximitatea comunei Buneşti Avereşti, unde au descoperit, în zona unei liziere, mai multe deşeuri şi componente medicale expirate.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Vaslui, controlul a avut loc în cadrul operaţiunii Jupiter, poliţiştii, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, desfăşurând activităţi pentru reducerea efectelor adverse asupra sănătăţii populaţiei şi a mediului, determinate de activităţile ilegale din domeniu.

„În urma cercetării la faţa locului, au fost ridicate mostre din deşeurile şi componentele medicale descoperite, în vederea efectuării de expertize fizico-chimice, restul deşeurilor periculoase fiind colectate şi transportate, în vederea eliminării de către un agent economic autorizat în acest sens. În cauză a fost întocmit dosar penal şi sunt efectuate cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deşeurilor periculoase, precum şi neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri”, precizează un comunicat transmis, miercuri, de IPJ Vaslui.

Activităţile s-au desfăşurat în contextul măsurilor luate de Poliţia Română pentru combaterea infracţionalităţii de orice fel. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa: www.agerpres.ro

Prezidenţiale2024/ Ciucă: În România, ameninţarea are un nume – coaliţia toxică dintre PSD şi AUR

Marcel Ciolacu: Am ajuns, primari de comune care dom-le, vorbesc de echipă. Stai, dom-le, că sunt nişte lucruri distincte. Tu gestionezi nişte bani publici, Becali îşi gestionează banii proprii sau alt finanţator. Cred că trebuie făcută un pic de lumină