Detalii demne de film în cazul răpirii copiilor milionarului Adrian Marțian: Soția spiona cu drona!

Avocatul Adrian Cuculis dezvăluie că există un ordin de protecție emis la finalul lunii septembrie împotriva mamei copiilor. Potrivit acestuia, ordinul arată că femeia îl spiona pe Marțian cu o dronă ce avea atașată și camera video.

„Totul se întâmpla în timp ce acesta își desfășura viața în „domiciliul din rulota amplasată în fața casei”, spune avocatul.

Practic, Adrian Marțian a primit ordin de interdicție / protecție fiindcă aceasta ar fi violat viața privată din rulotă. Milionarul Adrian Marțian a fost reținut, vinerea trecută, după ce a fost găsit alături de copiii săi în Serbia, după ce, anterior, anunțase dispariția lor din Hunedoara. Potrivit Poliției Hunedoara, ca urmare a probatoriului administrat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, bărbatul de 54 de ani, din Simeria, a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorilor, inducerea în eroare a organelor judiciare și participație improprie la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Marțian a fost dus în Centrul de Reținere și arestare Preventivă Deva și urmează a fi prezentat magistraților, în vederea luării măsurilor legale.

Totodată, față de cei trei copii ai lui Marțian a fost instituită măsura specială a plasamentului în regim de urgență, în cadrul unei unități din subordinea DGASPC Hunedoara.

Cei 3 copii, de 7, 9 și 11 ani, precum și tatăl acestora, Adrian Marțian, în vârstă de 54 de ani, din Simeria, au fost preluați vineri dimineață de o echipă mixtă, formată din polițiști și reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Hunedoara, de la punctul de trecere a frontierei România-Serbia Porțile de Fier 1. Intervenția a avut loc ca urmare a cooperării polițienești internaționale dintre autoritățile judiciare din România și cele din Serbia.

Poliția Română a anunțat joi finalizarea operațiunilor de localizare și depistare a lui Adrian Marțian și a celor trei copii ai săi, dispăruți de lunea trecută: Rania Adriana Marțian, Antonio Adrian Marțian și Raisa Antonia Marțian. Aceștia au fost găsiți în Serbia, pe baza cooperării polițienești internaționale.

Cei trei copii de 11, 9 şi 7 ani, fraţi, erau supravegheaţi de o bonă când au fost daţi dispăruţi în satul Sântandrei, judeţul Hunedoara.

 

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

Harris îl atacă pe Trump, ”tot mai deranjat” şi în căutarea ”puterii absolute”, în urma unor dezvăluiri ale fostului şef de cabinet al miliardarului John Kelly, care-l cataloghează drept ”fascist” şi laudativ faţă de Hitler

Erdogan trece la amenințări după atacul de lângă Ankara: ‘Mâinile murdare care se întind spre Turcia vor fi cu siguranță rupte’