Furtuna tropicală Trami face ravagii în Filipine, unde sunt cel puţin 26 de morţi

Furtuna tropicală Trami a ucis cel puţin 26 de persoane şi a forţat mai mult de 150.000 de oameni să-şi părăsească locuinţele în Filipine, au declarat joi oficialii, relatează Reuters.

Trami, cunoscută local şi sub numele de furtuna tropicală Kristine, a adus ploi torenţiale pe insula principală Luzon, provocând inundaţii pe scară largă şi alunecări de teren.

Cu rafale susţinute de vânt de 95 km/h, furtuna se deplasa spre vest prin regiunea muntoasă nordică Cordillera spre Marea Chinei de Sud, a declarat agenţia meteorologică de stat. Aceasta a avertizat cu privire la ploi abundente până la intense, inundaţii, alunecări de teren şi valuri înalte pentru unele provincii nordice.

Majoritatea deceselor cauzate de furtună în ultimele zile s-au datorat înecurilor şi alunecărilor de teren din regiunea centrală Bicol, inclusiv din oraşul Naga, unde joi au fost raportate 14 decese, au declarat oficialii.

Guvernul a ordonat companiilor şi şcolilor aflate în calea furtunii să se închidă, anticipând ploi abundente şi inundaţii.

Peste 163 000 de persoane au fost adăpostite în centre de evacuare, majoritatea în Bicol. Apele inundaţiilor au ajuns până la acoperişurile caselor de tip bungalow.

Autoritatea de reglementare a aviaţiei civile a declarat joi că cel puţin 12 zboruri din întreaga ţară au fost anulate din cauza furtunii.

Banca centrală a anulat tranzacţiile valutare şi operaţiunile monetare pentru a doua zi consecutiv.

Filipine înregistrează în medie 20 de furtuni tropicale pe an, care se soldează adesea cu ploi abundente, vânturi puternice şi alunecări de teren mortale.

Israelul lansează un atac de proporții, transformând suburbiile Beirutului în ruine

Timiş: Peste 250 de specialişti şi 20 de companii din domeniul medical, la Congresul de Chirurgie Vasculară