Capsula spaţială SpaceX Dragon, care îi transportă pe astronauţii NASA Matt Dominick, Mike Barratt şi Jeanette Epps, alături de cosmonautul agenţiei spaţiale ruse Roscosmos Aleksandr Grebenkin, s-a desprins de ISS la ora 21:05 GMT şi urmează să amerizeze în largul coastelor statului american Florida vineri, în jurul orei locale 03:30 (07:30 GMT).
Echipajul s-a aflat la bordul avanpostului spaţial începând din martie.
Cei patru membri ai echipajului erau iniţial programaţi să revină pe Pământ în urmă cu aproximativ două săptămâni, însă planul a fost perturbat de uraganul Milton.
Alte condiţii meteorologice nefavorabile au întârziat ulterior revenirea echipajului, conform NASA.