Un fotbalist francez a lansat o campanie online de strângere de fonduri pentru a-şi ajuta soţia care suferă de leucemie

Fostul jucător al echipei Rennes, Maxime Fleury, a lansat o campanie online de strângere de fonduri pentru a-şi ajuta soţia, care suferă de leucemie, să obţină tratamentul disponibil în Statele Unite.

 În 2022, Julia a fost diagnosticată cu leucemie mieloidă acută.

De la publicarea mesajului, s-au strâns deja peste 200.000 de euro, care vor acoperi aproape integral costul tratamentului în Statele Unite, în timp ce, potrivit medicilor, Julia „are o speranţă de viaţă de un an în Franţa”, a declarat jucătorul.

Tratamentul ultimei şanse este oferit de spitalul MD Anderson din Houston, Texas. „Este ultima şansă de a-mi salva soţia, este ultimul tratament care există pe acest Pământ”, a declarat Maxime Fleury.

Tratamentul costă între „200.000 şi 250.000 de euro”.

Jucători precum Sofiane Diop, Lilian Brassier şi Sacha Boey au contribuit de asemenea la donaţii, a declarat Maxime Fleury pentru Le Parisien. Cuplul a fost „capabil să facă un depozit iniţial de 71.000 de dolari pentru a fi primit la spitalul MD Anderson din Houston şi a începe examinările”, a scris tânăra pe site-ul de strângere de fonduri.

CONFERINŢA NEWS.RO – Ionuţ Ţaţa (Iceberg): Ne păstrăm ca piaţă de consum pentru inovaţii şi pentru tehnologii digitale, în loc să fim o sursă de dezvoltare / Avem un procent consistent de IT-işti şi cercetători, dar nu am reuşit să generăm inovaţii aici

Cocaină ascunsă în produse alimentare: captură în Brașov