CTP anticipează efectele ‘fumigenei’ lui Nicolae Ciucă despre presupusa susținere a PSD pentru candidatul AUR la prezidențiale

„Domnul Ciucă spune că PSD îl vrea pe Simion în turul 2 și de aceea îi pasează niște voturi, în înțelegere cu candidatul AUR. Mai mult, că PSD vrea asta împreună cu Rusia.

Faptul că Nicu, fostul prieten al lui Marcel, nu are nici cea mai mică dovadă în legătură cu așa ceva, nu-l tulbură câtuși de puțin. Întrebarea este: ce poate obține electoral dl general aruncând o asemenea fumigenă? Evident, vrea voturi”, a scris, într-o postare pe Facebook, Cristian Tudor Popescu.

Gazetarul susține că acuzațiile liberalilor se vor întoarce împotriva lui Nicolae Ciucă.

„Auzind „dezvăluirea” de mai sus, cine să se sucească și să voteze pentru dl Ciucă? Cei care votează PSD? Pentru ei, Simion nu este nicidecum un adversar al Partidului, e și el, tot așa, mare patriot, doar că mai tânăr și zvăpăiat.

O eventuală indicație să-l voteze pe liderul AUR n-ar fi primită cu indignare. Oricum, niciun pesedist nu se va orienta spre Ciucă. Auriții? Păi, ei au interesul să le ajungă candidatul în turul 2. Deci, iar nexam.

Cât despre USR, dna Lasconi tocmai a răspuns la solicitarea președintelui PNL ca ea să se retragă, înțeleaptă, în favoarea lui: „Ba pe-a mă-tii! Retrage-te tu, că oricum o să te dea partidul afară după ce pierzi!”. Dimpotrivă, dl Ciucă poate rămâne fără niște voturi: ale celor care îl credeau prost, dar serios”.

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

Maramureş: Agent de penitenciar, prins când ridica un colet în care se aflau peste 2,3 kilograme de cannabis / A fost reţinut

UPDATE / Ultimă oră – Percheziţii DNA la Clubul Sportiv Rapid (surse)