Votul românilor din Diaspora: Nici o altă ţară din lume nu deschide peste 900 de secţii de votare în străinătate

Toni Greblă a declarat, într-o conferinţă de presă, că dintr-o discuţie preliminară avută cu reprezentanţii Ministerului de Externe a reieşit că pentru alegerile prezidenţiale ”vor fi cel puţin câte secţii de votare au existat pentru alegerile europarlamentare”.

„Într-o discuţie preliminară avută cu Ministerul de Externe, cu care avem o foarte bună colaborare, s-a stabilit că cel puţin câte secţii de votare au existat pentru alegerile europarlamentare, adică peste 950, vor fi organizate şi pentru alegerea Preşedintelui României. Şi, repet, este un număr record de secţii de votare pe care România le deschide în străinătate. Nici o altă ţară din lume nu deschide peste 900 de secţii de votare în străinătate”, a declarat Toni Greblă.

Preşedintele AEP a mai spus că Ministerul de Externe va comunica Autorităţii Electorale Permanente, până la începutul lunii noiembrie, numărul secţiilor de votare pe care preconizează să le deschidă în străinătate.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Tenis: Katerina Siniakova, favorita numărul unu, calificată în sferturi de finală la Guangzhou

Președintele AEP a anunțat cum se votează la prezidențiale: Unde vor vota românii plecați din localitate