Lovitură uriașă pe piața din Estul Europei: Auchan anunță că vinde sute de magazine

Potrivit La Lettre, lanţul de supermarketuri controlat de familia Mulliez ar fi găsit un cumpărător local şi ar fi în „faza finală a negocierilor” cu acesta, fiind posibil ca semnarea unui contract să aibă loc „în săptămânile următoare”.

Vânzarea ar urma să fie autorizată de comisiile guvernamentale ruseşti, susţine La Lettre, care reaminteşte că Auchan are aproximativ 28.000 de angajaţi şi 230 de magazine în Rusia.

În luna martie 2023, grupul Auchan şi-a anunţat intenţia de a „ceda controlul” asupra activităţilor sale din Rusia către „echipa managerială locală”. Aceasta după ce a fost criticat de numeroşi ucraineni, inclusiv de preşedintele Volodimir Zelensky, pentru că este una dintre puţinele companii occidentale care continuă să opereze în Rusia, după invadarea Ucrainei.

Rusia reprezintă „aproximativ 10% din cifra de afaceri a grupului Auchan, adică peste trei miliarde de euro”, subliniază La Lettre, care adaugă că vânzările cumulate realizate de distribuitorul francez în Rusia şi Ucraina au scăzut cu 4,2% anul trecut.

Familia Mulliez „ar încerca, de asemenea, să plece din Ungaria”, unde exploatează 24 de magazine, dintre care 19 sunt hypermarketuri, şi realizează o cifră de afaceri de aproximativ 1,3 miliarde de euro, afirmă La Lettre.

„De la realegerea sa în 2010, premierul Viktor Orban a intrat în război cu marile lanţuri de distribuţie din străinătate, pentru ca acestea să fie cedate unor companii ungureşti, apropiate de cercurile de putere” şi în acest sens a introdus o taxă de 4,5% pe cifra lor de afaceri, subliniază La Lettre.

În România, conform unui comunicat publicat luna trecută, Auchan deţine în portofoliu peste 430 de magazine (28 de hipermarketuri şi şapte supermarketuri Auchan, cinci hipermarketuri Atac Hiper Discount, magazinul Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în staţiile Petrom, un magazin în franciză Simply by Auchan, precum şi magazinul online auchan.ro). Auchan Romînia a avut în 2023 o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,6 miliarde de euro.

VIDEO Marcel Ciolacu s-a enervat: Ce voturi să împart eu? Întâi să fac rost de numărul lui Hrebenciuc

MAE/ Atenţionare de călătorie: Norvegia – controlul la frontiera naţională, prelungit până la data de 11 noiembrie