Ciucă: Libertatea presei suferă o nouă lovitură; jurnalistul Mircea Barbu – condamnat de un tribunal rus, în lipsă

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că „libertatea presei suferă o nouă lovitură”, menţionând că jurnalistul român Mircea Barbu a fost condamnat de un tribunal rus, în lipsă, pentru curajul de a relata adevărul din Kursk.

Ciucă a spus că se alătură celor care condamnă încălcarea flagrantă a drepturilor omului şi ale presei.

„Când am spus că România este, după Republica Moldova, următoarea ţintă a propagandei şi a războiului hibrid dus de Kremlin, la astfel de cazuri m-am referit. Astăzi, libertatea presei suferă o nouă lovitură! Jurnalistul român Mircea Barbu a fost condamnat de un tribunal rus, în lipsă, pentru curajul de a relata adevărul din Kursk. Asemenea decizii nu reprezintă doar o ameninţare la adresa libertăţii individuale, ci şi o tentativă cinică de a reduce la tăcere vocile care denunţă abuzurile”, a scris liderul liberalilor, pe Facebook.

El a transmis că trebuie apărat dreptul la adevăr şi la libertate.

„În calitate de român, de preşedinte al PNL şi al Senatului României, mă alătur celor care condamnă această încălcare flagrantă a drepturilor omului şi ale presei. Trebuie să apărăm dreptul la adevăr şi la libertate!”, a mai scris Ciucă.

Un tribunal rus a dispus, joi, arestarea în lipsă a jurnalistului român Mircea Barbu, acuzat că a intrat împreună cu trupele ucrainene în provincia rusă Kursk, unde armata ucraineană a ocupat un teritoriu într-o ofensivă surpriză lansată pe 6 august, transmite agenţia EFE.

„Cetăţeanul român Mircea Barbu, împreună cu persoane neidentificate venite de pe teritoriul Ucrainei, a intrat în Federaţia Rusă cu obiectivul de a realiza un reportaj despre invazia ucraineană din 6 august 2024 în districtul Sudja al regiunii Kursk”, semnalează tribunalul Leninski din Kursk într-un comunicat.

Împotriva jurnalistului român, deja dat de autorităţile ruse în urmărire internă şi internaţională, a fost formulată acuzaţia de trecere ilegală a frontierei de stat ruse, pentru care este pasibil de o condamnare de până la cinci ani de închisoare în Rusia. Măsura arestului preventiv va fi aplicată în urma reţinerii pe teritoriul rus sau a extrădării dintr-o ţară terţă, mai menţionează acelaşi tribunal.

Mircea Barbu, care lucrează pentru HotNews.ro, este al 15-lea jurnalist pe numele căruia autorităţile ruse au emis un mandat de arestare după lansarea ofensivei ucrainene în provincia rusă de graniţă Kursk.

Cel mai recent caz de acest fel a fost anunţat pe 11 octombrie, când Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a deschis un dosar penal împotriva jurnalistului Nick Paton Walsh, angajat al postului american de televiziune CNN.

Moscova a avertizat anterior că ţine evidenţa tuturor trecerilor ilegale ale frontierei sale de către ziariştii străini şi că nu va lăsa fără răspuns aceste acţiuni, amintindu-le totodată reprezentanţilor presei străine că au nevoie de o acreditare din partea Ministerului de Externe rus pentru a-şi desfăşura activitatea în Rusia. AGERPRES / (AS – autor: Alina Novăceanu, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: www.agerpres.ro

Imane Khelif, pugilista algeriană, campioană olimpică la Paris 2024 va deveni profesionistă

Liviu Dragnea a ajuns la sapă de lemn și locuiește în chirie: Mă mai am pe mine, atât!